Dupa o saptamana de la experienta cu Bucegii si Piatra Craiului ne pregateam pentru o noua experienta montana, cucerirea Vf. Moldoveanu din Fagaras. Pentru asta am ales traseele din Valea Rea. Cum nu e cel mai apropiat loc de Bucuresti am plecat de vineri seara cat mai aproape de trasee. Optiunile sunt destul de limitate, iar noi am ales sa stam la pensiunea Valea Doamnei.

Locul e modest, dar mancarea gatita de gazda a compensat multiplele lipsuri sau alte lucruri normale pe care ar fi bine sa le ai intr-un astfel de loc rupt de lume. Nu e chiar pensiunea unde sa mergi sa te relaxezi si ocazional sa urci pe munte. Urci pe munte si te cazezi aici ca e bine pozitionat, sau nu mergi.

Spre Valea Rea

Traseul spre Valea Rea e promovat ca fiind unul unde iti vei distruge masina. Drumul din satul Slatina si pana la Valea Rea (sau Stana lui Burnei) e de vreo 40km, un drum care se parcurge in vreo ora si jumatate. Primii 20 de km au fost decenti, pe alocuri cu gauri, dar nimic deosebit. Urmatorii insa au fost asa cum sunt “laudati”.

Ai nevoie de multa atentie pentru a scapa fara probleme, dar e departe de a fi un drum impracticabil. Avem drumuri nationale mai proaste ca acesta. Tot ce trebuie sa faci este sa reduci viteza si sa fii atent la drum. De aici si timpul foarte lung in care vei parcurge cei 40km. La capat cand ajungi s-ar putea sa nu ai loc de parcare prea aproape de traseu.

Noi am ajuns la punctul de start in jurul orei 9, pe atunci eram vreo 10 care ne pregateam sa urcam si doar vreo 5 masini la capat. Cand am coborat erau peste 20 de masini parcate care pe unde a putut ca o zona clara de parcare nu exista. Citisem ca acest loc e foarte popular pentru urcat pe Moldoveanu si devine foarte aglomerat in plin sezon.

Urcarea pe traseul triunghi rosu

La urcare am ales traseul cu triunghiul rosu, cel mai popular de urcat pe Vf. Moldoveanu din aceasta parte. Pe el ne-am intersectat cu 2 ciobani care isi urcau carlanii pe munte si care erau foarte nemultumiti ca nu pot face asta fara sa fie deranjati de cei care urca pe munte.

Pana in Caldare urcare a fost una usurica, de altfel unii erau cu copii si alegeau sa se opreasca aici si sa admire peisajul. Daca alegi sa-l continuii ar trebui sa fii pregatit pentru ceva mai mult efort si un traseu cu multe pietre. Aglomeratia aici apare, iar noi inainte de a porni spre Vf. Vistea Mare ne-am intersectat cu un grup de vreo 20 de persoane, mai mult sau mai putin pregatite sa urce pe munte. Ghidul cu care erau incerca sa-i tina in spiritul muntelui, dar asa e in grup…

Am ajuns cu bine pe varf, am poposit vreo 10 minute incercand sa prindem si noi o fereastra pentru poza si cam asta a fost. Nu era loc pentru toti care mai veneau si am decis sa coboram pe celalalt traseu si pe undeva pe drum sa ne oprim pentru a manca.

Coborarea pe la Vf. Galbena

Traseul pe la Vf. Rosu si Vf. Galbena este marcat cu Crucea Rosie si apoi Crucea Albastra, pentru a ajunge la Valea Rea. Nu e un traseu la fel de popular si doar vreo cativa s-au incumetat sa coboare pe aici. Marcajele nu erau toate montate, dar chiar si asa lasate pe jos au ajutat la identificarea traseului.

Ca o nota extra, cei de la Salvamont care erau jos ne-au spus ca urmeaza sa fie montate. Ele au fost lasate din elicopter pe unde le gasisem noi si nu fusese incat timp pentru montare, dar urma sa se intample asta. In rest, traseul era vopsit pe unde se putea face asta si nu a fost vreo confuzie in al identifica.

Revenind la traseu in sine, acesta l-as incadra fara ezitare la dificil. La urcare cred ca este si mai greu, iar la coborare este cu fortare serioasa a genunchilor. Ca traseu era curatel si fara probleme de orientare. Ultima parte este o padure fara sfarsit, dar si cand ajungi la capat…

Pe scurt, urcatul pe Moldoveanu pe traseul de triunghi este mediu spre dificil, coborarea pe la Vf. Galbena nu e chiar pentru oricine. Echipamentul de munte serios e obligatoriu, chiar nu e de joaca cu aceste 2 trasee. Urcarea a fost in 4 ore, iar coborarea in vreo 3 ore jumatate, cu tot cu pauze multe de poze si o pauza de masa.

Am ajuns la cazare pe la 18:30 si decidem sa ne odihnim putin pana la cina. Pe la 8 coboram sa mancam ce avea doamna sa ne dea, chiar nu era ceva cu meniu si a fost o surpriza tot ce am mancat in cele 2 zile. Dupa cina auzim asa din zbor ca un grup s-a ratacit pe munte si nu se stie pe unde e. Acest grup alesese tot traseul pe la Vf. Galbena, dar nu au reusit sa vada semnele si prin urmare a tot mers. Asa in gluma zic ca au toate sansele sa ajunga pe jos la cabana.

Salvamontul a fost apelat, dar nu a fost de ajutor deoarece nu aveau cum sa-i repereze fara vreo indicatie ceva mai clara. Semnal la telefon oricum nu mai aveau de multa vreme. Dimineata aflam ca au reusit sa ajunga si sa doarma la o stana, urmand sa fie ghidati cum sa ajunga la un drum forestier de unde sa fie recuperati de salvamont.