Dupa Dolomiti a urmat o perioada un pic mai linistita si am luat o pauza de la munte, nu mult, doar cateva weekenduri. Optiunile de trasee montane pe care le doream in 2019 le redusesem la varfuri cu minim 2500m, iar asta a facut ca numarul lor sa fie relativ redus.

Din cele cateva ramase, am ales Muntii Parang din considerente de cazare disponibila. Prima optiune era Muntii Retezat, dar nu am gasit cazare pentru acel weekend. Cum traseul din Bucuresti spre aceasta zona e lung am decis sa-l facem cu cateva opriri.

O vizita la Brancusi

In prima zi l-am vizitat pe Brancusi, atat in Tg. Jiu, cat si la casa memoriala din Hobita. Fiind in zona am trecut si pe la Manastirea Tismana. O manastire pe cat de populara pe atat de comerciala. De altfel, una dintre primele dezamagiri ale anului.

La Tg. Jiu au lasat operele la fel de libere si doar le-au dotat cu cativa agenti de paza de la politia locala. Ei au datoria de a tipa la oameni si atentiona ca nu mai au voie in apropiere de opere si cu atat mai putin sa le atinga. Exista si niste panouri, dar e greu sa le reperezi.

Nu am inteles de ce nu le-au izolat cu un lant sau ceva care sa se incadreze in peisaj si sa nu le ia din valoare. Desi, la ce potential „artistic” exista prin primarii cred ca varianta cu agentii de paza e singura care nu strica operele. Sa nu uitam totusi cum au curatat Coloana Infinitului in urma cu cativa ani…

La Hobita ne-am abatut la intoarcerea de la Tismana. Nu era in plan sa mergem, dar vazand un semn pe strada am zis sa-i facem o vizita si casei memoriale a lui Brancusi. Aici se poate intra in curte, dar am ajuns in afara programului sa putem vizita si casa. Si da, e doar o casa care seamana cu cea in care a crescut si care nu are legatura cu artistul. Pare ca noi avem o problema ca tara cu Brancusi si nu reusim sa-l valorificam sau sa ne intelegem cu urmasii lui cat sa ne bucuram de el asa cum se cuvine.

Spre Parangul Mare

Inainte de lasarea serii am ajuns la Vila Parang, locul ales pentru a porni spre Vf. Parangul Mare. Drumul este bun pana la baza telescaunului, iar mai sus de acest punct se amenaja atunci un nou drum. A fost o provocare sa ajungem cu masina pana sus la vila. Se poate ajunge, dar cu emotii daca nu ai o masina cu garda sus, ceea ce nu aveam. Ideal e sa nu te prinda noaptea pe acest drum pentru a putea calcula bine optiunile.

Traseul spre Parangul Mare l-am pornit a doua zi devreme, pe la 8:30. Afara era o ceata de abia vedeai marcajele si a fost asa pana sus pe varf. Doar putin la coborare au mai fost cateva ferestre fara nori si ceata. Nu am idee cum sunt peisajele sau ce se vede de pe varf, dar ca traseu l-as incadra ca fiind unul mediu.

Pe varf am ajuns dupa vreo 3.5 ore. Probabil ar fi fost mult mai mult daca ne opream pentru poze si admirat peisajul, dar cand e ceata continuu nu ai nimic de facut si doar mergi si speri sa se lumineze. Pe traseu am mai intalnit doar inca 2 curajosi. La coborare am vizitat si Parangul Mic, pana aici insa ajungeau mai multi.

O varianta usoara de vizitat in aceasta zona chiar asta si este, urcat cu telescaunul Parang si apoi mers lejer pana pe Vf. Parangul Mic. Toata partea asta poate fi o iesire lejera de o zi. Daca va fi vreme buna vei avea parte de peisaje deosebite.

Spre Lacul Verde

Ziua a doua in Parang a fost pentru lacuri. Cel putin acesta era planul initial, in final ne-am multumit doar cu Lacurile Verzi. Traseul a fost Cabana Groapa Seaca – Plaiul lui Dancila – Lacul Verde. Asta in teorie, in practica am lasat masina in Transalpina chiar la intrarea pe drumul forestier. Acest drum e si startul traseului spre lacuri.

Se poate intra cu masina ceva mai mult si nu e musai sa o lasi la strada, cel putin 1Km se poate intra pe acest drum. De altfel, e si un camping improvizat la cateva sute de metri de Transalpina. Nu merita sa urci foarte mult deoarece drumul e abrupt si s-ar putea sa fie dificil de parcurs cu masina.

De la drum si pana la lacuri am facut vreo 3h, in mare parte un peisaj plictisitor si pe final enervant. Cel putin 30 de minute inainte de lacuri e un traseu printre brazi pitici si de multe ori nu poti merge in picioare. In rest, nimic deosebit.

Lacurile sunt frumoase, dar pot fi un popas bun pentru cand esti la o iesire de mai multe zile cu cortul. Pe drumul de intoarcere am primit o rasplata neasteptat, afine! Erau si la urcare, dar nu le observasem. Finalul zilei a fost in Voineasa, pentru a fi mai usor de intors in ziua urmatoare spre Bucuresti.

Un lucru merita mentionat aici, drumul care leaga Petrosani de Obarsia Lotrului (Transalpina) este in continuare prost si la limita de a fi impracticabil cu o masina mica. Toata partea din Hunedoara e dificil de pracurs, iar pe alocuri au recurs la cea mai sanatoasa metoda… decopertarea completa si inlocuirea asfaltului cu piatra. Pe alocuri e mai bine asa, pe alocuri iti e frica sa nu ramai cu masina intr-o groapa. Rabdare si treci fara probleme de asa zisul drum national 7A. Cand vei ajunge la asfalt sa stii ca e tot acelasi drum, doar ca e partea din Judetul Valcea.