Pe final de iulie urma sa ne plimbam o saptamana prin Dolomiti, iar cateva dintre traseele din plan aveau via ferrata. Aceasta activitate montana as incadra-o intre alpinismul usor si traseele montane grele. Asta cu o exgerare, ca la ce trasee de via ferrata poti gasi prin Dolomiti ai cam spune ca e alpinism in toata regula.

Unele dintre trasee sunt usoare si se pot parcurge si fara echipament dedicat, insa nu e recomandat sa faci acest lucru. Traseele de via ferrata adevarate se afla in mare parte in Dolomiti. Oriunde ai alege sa mergi vei avea nevoie de o conditie fizica buna, casca de protectie, ham + lenja de via ferrata. Mai multe despre echipament in acest articol.

Traseele de via ferrata de la Baia de Fier

Dupa ce ne-am cumparat echipamentul am zis sa-l testam inainte de Dolomiti. Avem cateva trasee in Romania pentru asta, insa putine si unele superficial amenajate. Ne facem totusi curaj si mergem la Baia de Fier, aici fiind mai multe trasee construite pe versantii de la Pestera Muierilor.

Vazand cum arata alte trasee din Romania si cum arata cele din Dolomiti, Baia de Fier a fost un pic cam mult pentru incepatori. Insa, ca in orice are legatura cu muntele e bine sa iti cunosti limitele si sa nu fortezi. In Dolomiti sau pe traseele lungi nu prea ai multe optiuni de dat inapoi, la noi insa cam poti face cale intoarsa din orice traseu.

Ne-am incercat norocul cu traseul Pantera (dificultate medie), dar peretele vertical de la capat nu a parut incurajator. Cand cablul de sustinere ti se misca si nu poti face priza, e cazul sa faci pasul inapoi. Ne-am intors si am finalizat traseul Loreley, acesta avand partea de inceput la comun cu Pantera.

Un alt traseu incercat aici a fost Marea Crapatura. Acesta e incadrat ca si Loreley ca fiind de dificultate B (usor) si chiar asa a si fost. Nimic special, putina solicitare fizica si per total un traseu bun sa testezi echipamentul si sa vezi ce inseamna via ferrata.

Traseele de la Baia de Fier pot fi incadrate ca fiind de via ferrata, dar amenajarea este nepotrivita pentru aceasta activitate. Nu are sens o comparatie cu ce e in Italia in materie de via ferrata. Din pacate nu cred ca exista reglementari pentru asta si ele sunt deschise si toti care urca isi asume riscuri inutile.

Pestera Muierilor si Pestera Polovragi

Ajungand in zona am vizitat si cele 2 pesteri, Pestera Muierilor si Pestera Polovragi. Despre a doua nu-mi amintesc ceva de la orele de geografie, insa prima este cea care imi vine in minte cand e vorba de pesteri din Romania.

Prima vizitata a fost Pestera Muierilor, chiar dupa traseele de via ferrata. Aceasta se viziteaza doar cu tur si dureaza in jur de o ora. Accesul in pestera nu e usor de gasit, noi il vazusem intamplator cand il cautasem pe cel spre traseele de via ferrata.

Instructajul de siguranta sau un minim de reguli de precizat sa nu ai probleme nu prea exista. Unele locuri sunt foarte joase si unii nu ar trebui lasati sa intre. Amenajarea e cat sa zici ca exista, nu ai cum sa compari ce e la noi cu ce am mai vazut prin alte tari (Georgia, de exemplu). Din pacate pestera este o frumusete a naturii de care se profita doar la taiat bilete.

Nu pot sa zic ca m-am bucur in vreun fel de aceasta pestera si intreaga experienta a fost mai mult de frustrare ca irosim potential, in loc sa facem ce ar fi normal. Nu irosim in schimb sansa de a face balci de prost gust, cam asta si era in parcarea pesterii si apoi la iesire.

Si apropo de iesire, asta se face undeva in parte opusa si trebuie sa mergi pe jos sa ajungi in parcarea unde ai lasat masina. Pentru noi nu a fost o problema, insa erau multi care erau nemultumi ca trebuie sa faca asta deoarece fizic le era greu. Si nu e ca si cum ai vreun semn sau ceva, ajungi in strada si intrebi unde e intrarea la pestera ca sa stii incotro te indrepti sa-ti recuperezi masina.

La Pestera Polovragi am mers in ziua urmatoare. Aceasta are acces dintr-un drum de pe Malul Oltetului, despre parcare nu sunt multe de spus. Lasi masina in cateva alveole de pe marginea drumului sau parchezi la Manastirea Polovragi, aflata la 25min de mers.

Ajunsi aici aflam ca preturile s-au marit fata de anul trecut si unii nu mai vor sa intre. Nu ca am fost atentionati de asta, ci am aflat intamplator de la cearta de la intrare. Vreo 5 doamne in varsta se certau cu paznicul ca nu le lasa sa intre gratis, ca in trecut asa au intrat ca pensionare.

Ne adunam vreo 5 si intram cu unul dintre ghizi. De vazut nu sunt multe, noroc de ghid ca are textele la el si spune o poveste frumoasa. Ajunsi in capat ni se spune ca el se intoarce si putem sa mai ramanem sa admiram peisajul si apoi sa revenim la intrare.

Dupa vizita am mers cu masina cativa km prin Cheile Oltetului. Ne gandeam ca poate e ceva mai interesant de vazut. Real, nu prea mi-a atras atentia nimic. Probabil mers pe jos e o varianta mai buna, cu masina e dificil deoarece nu ai unde parca si admira peisajul.

Padurea Colorata

Inainte de reveni in Bucuresti am dat o tura si pe la noua atractie din zona, Padurea Colorata de la Poenari. Un astfel de loc vazusem in padurea Oma din Tara Bascilor, dar acolo chiar era o opera de arta. La noi insa s-au varuit cativa copaci de la strada si cam asta a fost.

In epoca Instagram, orice e colorat devine faimos. Dovada si cele peste 1300 de review-uri in Google Maps pe care le are locul si nouta de 4.6/5. Vorba poetului, „atat s-a putut”.