Fiind pasionat de geografie, Cascadele Niagara si Iguazu mi-au atras atentia din scoala primara. Inca de pe atunci ma gandeam cum ar fi sa ajung sa le vad. In America de Sud nu am ajuns sa vad Iguazu, dar Niagara am admirat-o din locul in care se vede cel mai bine, partea canadiana.
Amuzant este faptul ca era cat pe ce sa ratez Niagara in calatoria din Canada. Facusem planul pe zile ca sa vad ce cazare si transport am nevoie. Din link in link ajung sa vad tururi de o zi din Toronto. Asa am dat de cel mai popular tur… spre Niagara! Cum nu aveam de gand sa fac un tur, m-am uitat dupa ce posibilitati de transport public am din Toronto spre oraselul Niagara Falls.
Cum am ajuns acolo
Dupa cateva cautari am gasit ca pot ajunge cu trenul si cu bus-ul. Cu trenul (VIA Rail) imi amintesc ca era programul mai ciudat si nu era foarte flexibila intoarcerea. La bus erau mai multe variante, eu am ales Greyhound ca se potrivea cel mai bine cu orele dorite. Celelalte companii care ofera aceasta ruta sunt GO Transit si Megabus.
Chiar daca era ora 9, autogara era plina de busuri care plecau in toate directiile. Erau asa de multe de se asezau la peron cu vreo 15 minute inainte de ora de plecare. Noi turistii eram cei mai panicati ca nu stiam unde sa ne asezam la coada si unde e busul spre Niagara. M-am mutat de vreo 3 ori ca erau multi si ne distribuiau in functie de locurile ramase libere. Eu am urcat intr-un bus care avea ca punct final New York.
Tot acolo ajungea si Megabus-ul, la ei parea un pic mai liniste. Oricum, nu cred ca este o idee buna sa lasi de pe o zi pe alta sa cumperi biletul de bus. Cel putin la ora 9, plecasera 3 de la Greyhound ce se opreau sau treceau prin Niagara si nu mai erau locuri in nici unul dintre ele.
Ca timp am facut la dus o ora si jumatate si la intoarcere, putin peste 2 ore. Fiind intoarcerea spre seara, am prins drumul foarte aglomerat.
De la autogara la cascada
Ajung in autogara din oraselul Niagara Falls si dupa logica de turist, ar fi trebuit sa fiu in apropierea cascadei. Cand ajung la strada vad o coada luuunga care astepta transportul public. Consult Google Maps-ul sa ma conving ca merita sa astept busul. Imi era clar ca nu este cascada la doi pasi.
Vazand ca sunt la vreo 45 de minute de mers pana la cascada, iar eu avand vreo 6 ore la dispozitie, decid sa pornesc pe jos. Oricum, eram intr-o calatorie in care imi propusesem sa merg cat se poate de mult. Drumul pana la cascada a fost foarte placut, atat de placut incat l-am facut si la intoarcere.
Impresii de la cascada
Pana la cascada am mai trecut printr-un mare parc de distractie. Canadienii profita la maxim de popularitatea cascadei, care atrage anual peste 14 milioane de vizitatori, si au dezvoltat foarte multe in jurul ei. Pe langa zona de distractie, mai sunt multe magazine, hoteluri de top, restaurante si cazinouri. Fiind si o zi de duminica, era agitatie peste tot. Oricum, cred ca pe timpul verii este plin de turisti tot timpul.
Cand am ajuns intr-un tarziu la ea, mi se parea ireala. Stiu ca nu spun nimic nou, dar pozele nu cuprind frumusetea ei. Am mai vazut atractii care aratau foarte bine in poze, dar in realitate erau banale, Niagara in schimb nu e cuprinsa in poze cum este in realitate.
Dupa vreo doua ore de plimbat m-am decis ce aleg sa ma apropii mai mult de cascada. Oscilam intre vaporul care te duce pana aproape de ea si Journey Behind the Falls. Am taiat din prima SkyWheel-ul si turnul Skylon deoarece nu ma atragea o vedere de sus. Esti deja suficient de sus de pe malul cascadei, iar daca tot vrei ceva de sus… atunci dai o tura cu elicopterul 😀
Am ales Journey Behind the Falls deoarece am considerat-o cea mai apropiata de cascada. Cred ca mai aproape este doar o saritura cu butoiul :D. Dupa o echipare cu pelerine a urmat coborarea cu liftul spre tunuelurile din roca de baza a cascadei. Acestea au fost sapate in urma cu 130 de ani.
Cu doua lucruri iese in evidenta aceasta experienta. In primul rand, balconul si terasa de unde poti admira cascada. Vei fi la doar cativa metri de marginea ei. Al doilea lucru este fereastra spre interiorul cascadei. La ea ajungi prin unul dintre tuneluri. Puterea apei abia acolo o vei simti cu adevarat.
Ideal este sa ramai acolo o noapte din weekend sa vezi spectacolul de lumini si artificii. Eu am aflat de el la fata locului si era imposibil sa mai schimb ceva. Poate la o calalatorie viitoare voi sta mai mult. Daca esti cu masina sunt mai multe de vazut in apropiere si ai cu ce umple timpul.
Cascada se poate vedea si din partea americana, dar cea mai buna priveliste este in Canada. Trecerea de pe o partea pe alta se face doar cu viza pentru ambele tari, eu cum nu aveam de SUA, am ramas in Canada.
Din aceeasi serie:
Montreal, orasul european din America de Nord
Cum poti obtine viza pentru Canada, varianta 2017
Vaporul rosu este canadian, cel dinspre cascada e albastru si e american. Culoarea e de la pelerinele turistilor de pe el.
Balconul spre cascada.
Fereastra spre cascada.
Pe terasa 😀
Si ceilalti de pe terasa.
Turnul Skylon.
Comentarii
6 ComentariiIonela
Aug 26, 2017Felicitări !!!!
Și mie imi place la Nebunie sa călătoresc !
Zielele viitoare merg in Canada , la Montreal. Ma orientez sa fac o pauza și in Toronto! Vreau sa merg la cascada Niagara ! poate ma ajuți cu mai multe informații !:)
Irina
Sep 12, 2017Buna! Ai idee daca la Cascada Niagara se poate trece de pe partea canadiana pe cea americana doar cu Electronic Travel Authorization? Nu intentionez sa ma mai intorc apoi in Canada, voi ramane in US si de acolo spre Bucuresti. Mersi
Bogdan
Sep 12, 2017Ca sa mergi intre cele doua tari ai nevoie sa indeplinesti formalitatile legale ca in orice vama. Exista vama atat pe partea canadiana, cat si cea americana. ETA iti permite accesul in Canada, pentru mers in SUA vei avea viza lor. Am prieteni care au trecut de pe o parte pe alta cu clasicile vize si a fost ok. Nu stiu contitiile de la ETA, dar fiind o vama normala nu prea are relevanta ca tu vei parasi Canada. Doar daca te-ai intoarce ar trebui sa ai un ETA ce permite intrari multiple.
Irina
Sep 12, 2017Mersi pt raspuns! Sper sa nu am probleme:D. Felicitari pt articol si succes pe mai departe
Victor Chitoroaga
Nov 24, 2017Irina, anuntama si pe mine te rog daca ai reusit sa treci. Ma gindesc si eu cu ETA sa trec spre SUA. Merci
p.s. foarte bun articolul Bogdan
Bogdan Daniel
Aug 21, 2018Super tare. Bravo !