Dupa un zbor de vreo 14 ore aterizam in Buenos Aires. In mintea mea planul era foarte simplu. La 9 vom ateriza, iar la 11 deja vom fi in oras cu un mic dejun si o cafea in fata. Si cum teoria nu prea are legatura cu practica nici cand e vorba de calatorii, la ora 11 abia reuseam sa ne pornim de la aeroport. Poate am fi plecat mai devreme, dar Uber-ul nu stia unde sa ne astepte si aplicatia ne trimisese in directii opuse.

Traficul nu a fost prietenos in acea dimineata si drumul de 45 de minute s-a transformat in unul de o ora jumatate. Cand am luat apartamentul in primire a intrebat proprietara daca am prins vreo greva ca este ceva normal. Trecusera vreo 2 ore de cand am anuntat ca ne pregatim sa plecam si pana am ajuns. Culmea, nu a fost nicio greva si strazile doar erau foarte aglomerate. Asta in contextul in care o buna parte din drum a fost pe o autostrada de 3-4 benzi.

La micul dejun, vita argentiniana!

Micul dejun visat la plecarea de acasa s-a transformat intr-un pranz cu traditionala vita argentiniana. Din fericire am gasit un loc foarte bun la vreo 10 minute de apartament. Chelnerul s-a uitat la noi si probabil a simtit ca ne este foarte foame. Asa ca ne-a lasat sa comandam doua partii mari. Cat de mari? Pai de vreo 500-600g de carne fiecare.

Oricat am incercat sa trecem de jumatatea portiilor, nu ne-a iesit. Nici nu a asteptat sa-i spunem si ne-a si intrebat daca ne pune ce a ramas la pachet. Logic! Ca doar nu o sa lasam aici bunatate de carne. Daca trebuie, o mancam si la micul dejun, numai sa nu o aruncam.

Apartamentul a fost in Recoleta, o zona ceva mai ingrijita a orasului. Asta teoretic, ca nu mi s-a parut a fi cu mult mai speciala decat altele vizitate. In restul primei zile nu am facut decat sa ne acomodam cu noua zona in care aveam sa stam in urmatoarea saptamana si sa vedem cam pe unde sunt restaurantele, magazinele si ce alte nevoi mai aveam.

Primul supermarket in care am intrat a fost un Dia, aratat atat de horror incat am iesit de acolo doar cu apa. Urmatoarea incercare, Carrefour Market. Acesta era ceva mai departe, dar aratat foarte bine si gama de produse era mult mai mare. De altfel, peste tot prin oras Carrefour era mai prezentabil decat concurentul Dia.

Ia Parisul de unde nu-i!

Cu ceva emotii ca vom fi jefuiti la fiecare intersectie, am decis sa exploram orasul cu un tur gratuit. Exagerez cu jefuitul, dar ne gandeam ca varianta de tur e un inceput bun pentru a lua pulsul orasului. I-am ales pe cei de la Buenos Aires Free Walks. Din descriere parea ca va fi o plimbare pe cinste in zona Recoleta, de la Teatrul Colon, pana la poarta vestitului cimitir. Acolo aveam sa constatam ca dupa vreo ora de povesti abia ne-am miscat si nu parea promitator pe mai departe.

Buenos Aires in mintea mea suna a oras cu arome spaniole, cladiri colorate, vita argentiniana si mult tango. Din tur aveam sa aflu ca orasul nu a indragit ideea spaniola prea mult si a dorit sa fie un Paris al Americii de Sud. Si-a dorit atat de mult titlul incat au lucrat fiecare la versiunea lui de Paris, in acelasi timp si loc.

Rezultatul e un oras in care majoritatea cladirilor sunt diferite, dar ei se mandresc cu asta. Pe alocuri aduce a Europa, dar nu chiar o versiune cu care eram eu obisnuit si in niciun caz cu varianta pariziana. Exceptand bulevardele largi, cateva cladiri cu importanta istorica si parcurile, zona centrala nu prea are legatura cu Europa noastra draga.

Am fugit de la tur la Piata San Martin. Pana acolo memorabila a fost traversarea imensului bulevard Avenida 9 De Julio. Acesta este considerat cea mai mare artera rutiera din lume. Are 18 benzi de circulatie in total si o latime de 140m. Traversarea lui ca pieton o faci din cateva bucati, ca nu tine niciun semafor atat de mult cat sa traversezi tot o data.

Cambio! Cambio… dar nu mai vrea nimeni

De la San Martin am pornit spre Calle Florida. Aceasta este cea mai populara strada pietonala din Buenos Aires si recunoscuta pentru magazinele sale, dar candva si pentru schimbul valutar ce se facea in aceasta zona. Chiar daca strada era plina cu turisti, numarul celor care promovau schimbul valutar era redus. Chiar si asa, faceau cu randul in a striga Cambio! Cambio! (Schimb valutar, in spaniola).

Argentina a trecut printr-o perioada dificila dupa falimentul din 99, iar guvernul, in lupta cu inflatia, a interzis argentinienilor sa cumpere dolari. Asta a dus la aparitia unei piete paralele de schimb valutar a dolarilor, asa numita piata albastra sau blue dolar. Marele avantaj al acestei piete era cursul foarte bun fata de cel oficial. Acesta ajungea uneori sa fie si cu 50% mai mare decat ce era in banci.

De la inceputul lui 2016 restractiile au fost eliminate si blue dolarul s-a apropiat de cursul oficial. Asta a facut ca schimbul valutar paralel sa nu mai aiba prea mult sensul si Cambio! de pe Florida sa ramana mai mult o amintire. In articolul despre costuri si organizare voi scrie despre partea financiara.

Catedrala Metropolitana

Daca tot am prins curaj la plimbat, am decis “sa ne facem de cap” si sa ne plimbam pana spre lasarea serii. De la capatul strazii Florida am pornit spre Catedrala Metropolitana si apoi Casa Rosada. In Catedrala am intrat mai mult de curizitate sa vedem de unde a plecat actualul Papa. Sincer, nu ma impresionat prea tare si gardurile anti protestatari din fata ei ii iau din farmecul exterior. Nici de Plaza de Mayo nu ne-am putut bucura ca era in renovare si era plina de garduri, unele anti protest, altele de santier.

De la modernul Puerto Madero, la istoricul San Telmo

Am coborat pe langa Casa Rosada spre cel mai nou cartier al orasului, Puerto Madero. Bine, nu e el chiar nou, dar cel putin arata inca nou. Si in stilul caracteristic al Buenos Airesului, nu are nicio legatura cu ce mai e prin oras. Cladiri inalte, multe sticla, un pod ce s-a dorit SF (Puente de la Mujer) si o faleza lunga pe marginea canalului. Cum pana la mare mai e ceva, aceasta e singura bucata care mai arata cat de cat a faleza. Ar mai fi o bucata de faleza in fata aeroportului din oras (Aeroparque Jorge Newbery), acolo chiar e la mare. Insa nu iti recomand sa ajungi pe acolo ca nu ai ce vedea.

Puerto Madero pentru turisti inseamna in primul rand portul de unde se pleaca spre Montevideo (Uruguay). In al doilea rand, o sumedenie de restaurante si baruri cu preturi pe masura locului. Ne-am tot uitat la vreo doua baruri in ideea de a ramane la o bere, dar nu am reusit sa ne decidem si am renuntat. Ne-am consolat cu ideea ca in urmatoarea zona sigur vor fi locuri mai interesante si nu vor fi la fel de elegante ca cele de pe faleza.

De la San Telmo aveam mari asteptari. Cred ca intr-un ghid citisem ca ar fi zona boema a orasului, cu multe cladiri istorice si strazi cu graffiti-uri, baruri sau puburi. Ba chiar ma asteptam ca pe aici sa gasesc si vestitul tango dansat la colt de strada. Poate duminica e ceva mai bine, in cursul saptamanii abia daca zaresti oameni pe strada.

Stradutele sunt interesante si zona e bogata in magazine cu dulciuri. Cu greu am rezistat sa nu plecam de pe acolo cu un rucsac cu borcanele de dulce del leche. Un al loc interesant a fost San Telmo Market. Aceasta este o piata mixta cum nu cred ca am mai intalnit inainte. In acelasi spatiu poti gasi legume, fructe, carne si altele de mancare, dar si cateva cafenele si cantine. Toate acestea asezonate bine cu magazine cu obiecte vintage care aveau in mare parte legatura cu bucataria.

La un moment dat ne gandeam sa ramanem la berea pe care o amanasem cu ceva timp in urma. Cum nu vazusem nicaieri tango pe strada, aproape ca am crezut o chelnerita care anunta un mega spectacol in Piata Dorrego. Tinand cont ca nu era mai nimeni pe la mese… sigur vorbea serios si in jumatate de ora incepea spectacolul.

Cu gandul la berea pe care nu am mai baut-o nici in San telmo, am pornit spre casa. Fiind prea departe, si dupa vreo 17 km de mers prin soare, am ales varianta metroului pentru o parte din drum.