E ora 2:30 AM si un domn prietenos ne asteapta la sosiri in aeroportul din Santiago de Chile. Pe langa transferuri de la aeroport ofera si tururi prin jur si pana la hotel ne-a vorbit despre oras si atractii. Pe masura ce ne apropiam de oras, ne spunea de diverse locuri pe langa care treceam si ne facea recomandari de ce ar bine sa vedem sau incercam.

Orasul pe intuneric nu arata prea bine si prin multe locuri am zarit oamenii strazii. Poate daca erau masini parcate peste tot nu le-as fi dat importanta, dar in Santiago nu se parcheaza in strada decat in anumite zone. Soferul spune ca e interzisa parcarea in multe locuri si majoritatea au loc in subteran sau in parcarile etajate. Am traversat o parte din oras in drumul spre hotelul din centru si mi se parea tot mai ciudat ca intr-un oras asa mare sa fie strazile goale.

De dimineata perspectiva avea sa se schimbe complet. Orasul intr-o zi de duminica era foarte animat si plin de viata. In contrast cu Buenos Aires, cel pustiu. Tot in contrast erau si serviciile. In cautara unei cartele locale am ajuns la un magazin de accesorii. Activarea ei, de cateva luni, se facea doar cu un National ID, un fel de CNP de-al nostru. Tipa de la magazin nu a avut nicio problema sa-l dea pe al ei. Partea amuzanta la cartele e ca se gasesc de cumparat la magazinele oficiale (majoritatea inchise duminica) si la cele de accesorii telefoane. Incarcarea insa o faci cel mai simplu de la… farmacie!

‘Propina’, o boala nationala. Bine, nu e vreo maladie ci e termenul spaniol pentru bacsis. E atat de dezvoltata incat si sistemele de plata cu cardul o au implementata. La restaurante este firesc sa fie, dar am vazut-o ‘implementata’ si in supermarketuri si chiar la un hotel din Patagonia. La hotel era un plic in camera cu mesajul ca ‘Speram ca v-ati bucurat de sedere’ si sus era ca titlu ‘Propina’. E atat de agresiv fenomenul incat, in unele locuri, la plata cu cardul a trecut direct propina de 10% fara vreo intrebare sau multumire.

O mare dezamagire cu mancarea. Ma gandeam ca va fi un festival al fructelor de mare in toata calatoria din Chile. Dar aparent ei nu au o pasiune pentru asta si se multumesc doar cu accesul la ocean, pe toata lungimea tarii. Prefera in schimb fast food-ul sau alte preparate pe care eu le-as trece in acceasi categorie. O mancare traditionala este una cu cartofi prajiti, carne si niste ochiuri peste. Iar restaurantele mi s-au parut la extreme. Cele cu mancare proasta sau fast food, si implicit mai ieftine, si cele scumpe si foarte scumpe. La cele asa zis medii diversitatea e ceva mai mare si cu 15-20 de euro (persoana) chiar poti manca si fructe de mare.

In Santiago discrepanta este imensa de la o zona la alta si de la activitatile pe care le au unii fata de altii. Dintr-o intamplare am ajuns intr-o zona de piata/bazar. Arata totul asa de trist incat as spune ca in Asia de Sud-Est este chiar foarte bine. La 5 minute de asta ai parte de arta urbana interesanta, cladiri cu zeci de etaje si mall-uri. Toate pe o raza de 10-15 minute in ceea ce se poate numi centru.

Mica bisnita din strada e la cel mai inalt nivel. Cand metroul e mai liber apar micii comercianti. Unul vindea gume de mestecat cu niste texte mai ceva ca cele ale producatorului. Un tip prezentabil vindea, tot in metrou, sucuri si apa dintr-o geanta termica. Alimentarea ei o facea dintr-o cutie cu gheata lasata la capatul vagonului. Maximul comertului marunt mi s-a parut la cei care vindeau legume si fructe in fata supermarketului. Seara erau atat de multi incat se urcau pe scarile din fata usilor de acces. Statul reactioneaza cu afise prin care anunta ca e ilegal sa cumperi de la acesti comercianti… dar atat!

Santiago, cat si Valparaíso, mi s-au parut orase sigure. Evident, trebuie sa ai o atentie sporita, dar cred ca per total e mai bine ca in Buenos Aires. Am iesit pentru cina in mai multe zone din centru si tot timpul erau oameni pe strada, in contrast cu Buenos Aires unde prin zona in care am stat mai tot timpul era pustiu dupa lasarea serii.

Valparaíso a fost interesant, dar Santiago cam uratel si mai mult de o zi nu merita. Merita multe zile Patagonia Chiliana, cum probabil merita si Desertul Atacama, dar nu l-am inclus in aceasta calatorie. Cum in Patagonia nu am avut parte de cea mai buna vreme, voi reveni curand pentru mai multe plimbari si de ce nu, pentru traseul W… sau poate mai mult din Patagonia Nordica.

Bogdan

In copilarie ma plimbam printr-un atlas rutier in poloneza, iar din 2012 sunt calator cu jumatate de norma. Pana acum am vizitat peste 200 de orase din 55 de tari.

Comments (2)

  1. Îmi place prezentarea ta, pentru că am aflat lucruri pe care mulți bloggeri evită să le prezinte! Nu știu de ce, credeam că Santiago de Chile este un oraș modern, care are un sistem de transport bine pus la punct și o arhitectură diversă. În legătură cu bacșișul cred că este un fenomen generalizat, mai ales în țările latine.

    1. Bacsisul nu l-am intalnit chiar asa nesimtit nicaieri in lume. In Peru si Argentina era cam ca in Ro, la alegerea ta. Colombia se cam apropie de Chile, dar e ceva mai politicos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *