Dupa 12 ore de la plecarea din Cuzco aterizam in Cartagena, Columbia. Vremea era aproape aceeasi, ploaie torentiala, doar temperatura urcase cu vreo 20 de grade. Aerul cald si strazile pline de apa mi-au amintit de Koh Samui in timpul musonului, desi acolo canalizarea parea sa functioneze, nu ca in Cartagena unde apa a ramas pe strazi si in zilele urmatoare.
Pe langa Cartagena, am vizitat Medellin si Bogota. Chiar in aceasta ordine, dar alegerea aceasta nu a fost prea inspirata. Bogota e uratica si trista, dar vezi asta daca stai mai mult de o zi, iar eu am stat vreo 3. Medellin e modern si are mai multe de oferit, chiar si imprejurimile sunt interesante. Iar Cartagena e un oras colonial asa cum imi imaginam ca sunt multe din America de Sud. Zona istorica in toate 3 este interesanta, insa doar Cartagena a conservat-o bine si o ofera in cel mai autentic mod. Bine, nici plajele sau Parcurile Nationale din jur nu sunt de neglijat.
Dintre toate, Medellin mi s-a parut cel mai interesant oras. In timp ce Cartagena e un magnet turistic si e foarte dezvoltat in zona asta, Medellin iese in evidenta prin remodelarea lui. In urma cu 30-40 de ani orasul era campul de batalie al cartelurilor drogurilor, iar acum tinde spre un oras orientat spre locuitori si oferirea unui nivel de trai ridicat. Orasul s-a schimbat major in ultimii 15 ani, iar asta se vede cel mai bine in comparatie cu Bogota. Nu ai nevoie decat de o plimbare cu masina prin cateva zone ale orasului sa realizezi evolutia. Medellin e singurul oras din Columbia cu metrou, iar acesta a fost dat in functiune in 1995. Orasul e curat, iar strazile sunt impecabile. Bogota e la polul opus, mizerie, drumuri distruse, cladiri neingrijite.
Partea culinara, favorita mea din calatorii, as zice ca m-a dezamagit putin. Ma asteptam sa pot gusta cat mai multe specialitati traditionale, dar placerile locale se intersecteaza cu prajelile sau mancarea greoaie. Am inceput cu fructe de mare si peste in Cartagena si am cam continuat cu asta si in oraselele celelalte. Am mancat si cateva steak-uri foarte bune, dar asta datorita apropierii de Argentina, ca despre carnea locala as spune ca se apropie la calitate de cea din Romania.
Bacsisiul, ca si in Chile, este inclus standard in nota de plata. Unii au mai intrebat daca sa-l includa sau nu, desi scrie ca este optional. Ca turist, aparent, se asteapta sa-l platesti fara sa intrebe. In fond, probabil gandesc ca daca esti in vacanta ai bani si iti permiti un extra de 10%. Fata de alte tari, nu mi s-au parut la fel de agresivi sa vanda ceva. Nici macar in Cartagena unde era plin de magazine de suveniruri si vanzatorii ambulanti. Mi s-a parut interesant ca nu se vindeau de toate in strada, ci majoritatea vindeau fructe sau sucuri naturale facute pe loc.
Oamenii mi s-au parut cei mai relaxati dintre toti intalniti in aceasta calatorie. Pe langa asta, foarte politicosi si bucurosi ca turistii au incredere in tara lor si ii viziteaza. Am facut un tur de oras in Medellin si ghidul a vorbit de mai multe ori despre gandirea pozitiva a columbienilor. Columbia a trecut prin multe momente grele si luptele dintre carteluri s-au soldat cu multe victime, dar au trecut peste asta si au cautat constant motive de bucurie. Dupa cum spunea ghidul, columbienii nu uita, dar au o memorie selectiva si retin doar ce e esential din problemele trecutului, pentru a se putea bucura de prezent.
Curiozitatea multora a fost cat este de sigura Columbia. Am sa abordez acest subiect separat pe intreaga calatorie, vreau doar sa punctez ca nu mi s-au parut orasele vizitate diferite de altele din America de Sud. Cat timp esti atent cu bunurile tale, nu iesi noaptea in zonele cu probleme si respecti reguli de bun simt, nu vei avea probleme.
Si cateva poze random…