Dupa cateva zile pe coasta si in capitala, a venit momentul Anzilor. Nu am plecat in Cusco, ci in sudul Peruului. Punctul culminant al acestei parti era Canionul Colca si drumul la 4900m pana la el. Pentru o acomodare cat mai usoara cu inaltimile, am ales un popas de o zi in Arequipa, oras aflat la o altitudine de 2335m. De altfel, daca doresti sa eviti cat mai mult bus-urile, aici se afla cel mai convenabil aeroport din apropierea Canionului Colca.
Ce poti face in Arequipa
Avantajul de a nu face o cercetare amanuntita iti poate aduce surprize vizuale neasteptate. Despre Arequipa nu citisem nimic, nici macar cum ajung de la aeroport la hotel. Prima surpriza a fost la coborarea din avion. Fiind un aeroport mic, s-a coborat direct pe pista si de acolo pe jos catre terminal. Direct de pe pista am putut admira in toata splendoarea lor cele 3 varfuri muntoase de peste 5500m care pazesc partea nordica a orasului.
Chiar daca toate cele trei varfuri sunt vulcanice, doar Misti isi pastreaza forma conica, ultima eruptie fiind in 1985. Celelalte doua, Chachani si Pichu Pichu, sunt puternic erodate si nu se stie cand au erupt ultima data.
Arequipa poate parea la prima vedere ca fiind doar un oras de tranzit datorita apropierii de Canionul Colca. Am observat ca multi ajung aici doar pentru a fi de dimineata gata pentru plecarea spre canion. Chiar daca este al doilea oras ca marime din Peru, nu este bogat in atractii, dar cel putin o zi iti recomand sa o petreci aici.
Ca in multe alte orase coloniale, punctul zero al orasului este Plaza de Armas. Cu ceva retineri, am ales hotelul chiar in piata. Ma asteptam ca va fi zgomot, insa camerele Hotelului Katari sunt bine izolate si privelistea de pe terasa merita din plin o noapte aici. Cumva, prima atractie importanta am bifat-o fara sa merg prea mult. Nici pentru celelalte nu trebuie sa alergi prin oras deoarece se invart in zona istorica.
La pas prin zona istorica
Centrul Istoric este pe lista UNESCO pentru cladirile sale cu fata sculptate in roca vulcanica alba. De altfel, Arequipa e numit si Ciudad Blanca (Orasul Alb). Avand o juma de zi la dispozitie pentru plimbare, am facut la pas majoritatea strazilor din zona istorica. Cele mai interesante stradute mi s-au parut cele din jurul Plaza de Armas si apoi cele situate intre Calle San Jose si Calle Dean Valdiva.
In primbarea mea random m-am intersectat si cu un grup de colindatori imbracati in costume traditionale. Parea ca sunt intr-un tur al zonei centrale si pe langa dansuri, cinsteau cu sangria pe cei de la magazine sau cu care intrau in vorba. Bine, mai mult beau ei :))
O alta atractie importanta este Basílica Catedral sau Catedrala din Arequipa. Se afla in Piata, dar fiind Ajunul Craciunului nu era permis acces turistilor. La exterior este masiva si impunatoare, cu siguranta este interesanta si in interior. La Catedrala nu am avut noroc, dar am avut la Manastirea Santa Catalina.
Manastirea Santa Catalina
Manastrirea a fost construita in anul 1579 si o parte din ea inca gazduieste calugarite. In cealalta parte este permis accesul turistilor si pentru mine a fost una dintre cele mai interesante experiente din Peru. Cele doua parti sunt complet separate, iar pe stradute m-am intersectat doar cu turisti.
Intregul complex este un mini-oras. Te vei plimba pe stradute, unele cu nume de orase spanioale, si vei putea intra in multe dintre camere. Strazile pline de flori mi-au amintit inevitabil de Andaluzia. Punctul culminant este urcarea pe acoperis de unde se poate admira partea de nord-est a orasului cu priveliste spre varfurile muntoase. Probabil aici este locul perfect sa vii sa admiri apusul.
Timpul necesar vizitei este estimat la 2 ore. Eu am avut nevoie de ceva mai mult de o ora. Probabil daca as fi petrecut mai mult timp prin camerele transfomate in mini-muzee, m-as fi intins la peste 2 ore. Biletul de acces costa 40 soli (~11 euro) si pentru alti 20 soli poti lua un ghid. Cred ca ar fi fost util un ghid, insa in acel moment nu era niciunul disponibil.
Primul si ultimul cui
Fiind Ajunul Craciunului a fost o adevarata aventura sa gasesc un loc pentru pranz, iar pentru cina orice loc bun am “vizitat” era doar pe baza de rezervare si multe erau inchise. La pranz am incercat faimosul cui si m-am lamurit ca acesta nu e un fel principal, ci un aperitiv ciudatel. Nu m-a impresionat cu nimic si e greu sa descriu ce gust are cuiul peruan. As inclina sa cred ca e un mix intre pui si iepure, dar cred ca e doar o impresie. Pentru peruani, cuiul e o delicatese care se serveste doar la momente importante. Cumva tot la un moment important l-am incercat si eu, ca doar era Ajunul.