Peruul nu mi s-a parut initial o destinatie accesibila din perspectiva costurilor si multe preturi mi s-au parut nejustificat de mari. Nu am o problema cu preturile ridicate cat timp ele sunt aliniate cu ceea ce primesti de acei bani. Pentru mine, Peru este prima tara in care am simtit ca taxa de turist a fost cam ridicata. Din fericire, in multe locuri oamenii au facut ca experienta sa fie interesanta si sa trec mai usor peste preturile exagerate.
Calatoria mea a fost pe finalul anului 2017, de Craciun am fost in tur spre Canionul Colca, iar revelionul a fost in Cuzco. Nu a fost un circuit doar in Peru, ci a fost unul sud-american cu Argentina, Chile si Columbia la pachet.
Cat sa stai in Peru si ce sa vizitezi
Daca in tari ca Argentina sau Columbia a fost simplu cu cate zile sa fie, in Peru a fost dificil sa stabilesc o perioada optima. Fiind un circuit cu 4 tari, era loc de mutat zile de la o tara la alta. In Peru ajungeam dupa cateva zile in Patagonia si aproape o zi plina in zboruri. Imi alocasem pentru vizitarea Peruului 15 zile, cele mai multe din circuit. Fiind perioada Craciunului si Revelionului am fost nevoie sa diluez circuitul si sa ma adaptez la tururile pe care le gasisem disponibile.
Puncte principale ale circuitului din Peru au fost: Lima (2 zile), tur de grup pe coasta Pacificului cu Paracas si Haucacina atractiile principale (3 zile), Arequipa (o zi), tur spre Canionul Colca (2 zile) si apoi Cuzco (5 zile) si Machu Picchu (2 zile). In Cuzco am avut pentru doua zile o masina cu sofer pentru a vizita Valea Sacra a Incasilor.
Din tot acest trip al meu lipseste Puno & Lacul Titicaca si Padurile Amazoniene. Pentru Amazon am considerat ca nu e momentul, iar Lacul Titicaca l-am lasat pentru o calatorie in Bolivia. Pentru si mai mult timp as fi adaugat si Trujillo. La activitati intense mi-ar fi placut Inca Trail sau vizitarea Choquequirao, considerat de unii mai interesant decat Machu Picchu. Ambele insa sunt recomandate a fi vizitate in sezonul uscat, nu in decembrie.
Traseul in ordinea vizitarii a fost Lima – Tur pe Coasta Pacificului – Lima si apoi zbor spre Arequipa. De aici tur spre Canionul Colca si retur in Arequipa, pentru a zbura spre Cuzco. Din Cuzco am vizitat Valea Sacra si apoi Machu Picchu.
Cum se putea optimiza vizita
De regula calatoriile mele sunt intense daca am ce vizita. Nu acelasi lucru l-as spune despre calatoria in Peru. Cel putin in 3 zile am simtit ca pierd timp si nu descoper nimic interesant. Cel putin in doua asa a si fost.
Partea de coasta a fost cu un tur de grup pentru a fi mai usor de vizitat. O masina cu sofer ar fi simplificat mult toata partea asta. Am scris despre turul de pe coasta in acest articol. Toate punctele de acolo se pot face fara graba in 2 zile, cu tur si retur din Lima. Cum zborurile de iesit din tara de aici sunt frecvente, potrivit era sa fi lasat capitala pe final. Pe mine m-a incurcat perioada sarbatorilor ca altfel as fi organizat altfel.
Turul spre Canionul Colca iar mi s-a parut lent si o masina cu sofer ar fi deschis mai multe oportunitati si loc mai mult de plimbare. Ca timp ar fi fost la fel, dar sigur era cu mai multe puncte incluse in traseu.
Cu ceva mai multa atentie, as fi ajuns fara probleme si in Puno/Lacul Titicaca. Ca timp, apelatul la avion pentru distantele mai lungi a adus ceva timp, deci mare atentie si cu acest aspect. Durata calatoriei cu busul intre Lima si Arequipa este de 16-17 ore, iar intre Arequipa si Cuzco de 9-10 ore. Din Cuzco in Lima e deja prea mult, minim 22 ore, iar aici chiar nu se justifica sa nu alegi avionul.
Daca ajungi pe coasta in Paracas/Desertul Ica, e ok sa continui cu un bus spre Arequipa. Am realizat prea tarziu asta si m-am intors in Lima pentru a lua avionul, per total nu am castigat timp facand asta.
Cand sa mergi
Peruul este placut sa-l vizitezi cand ploua mai putin… din aprilie si pana in octombrie. Aceasta este teoretic perioada uscata, dar statistic si decembrie e o luna buna pentru zona montana. Cel putin la nivelul ultimilor ani, ultimele 2 saptamani din decembrie au avut vreme buna. La Machu Picchu ultima saptamana din an are de mai multi ani vreme potrivita pentru vizitare.
Privit in detaliu, vremea este buna pentru vizitare in functie de regiunea vizata. Partea de coasta este ok oricand fiind in mare parte o zona desertica, dar cu adevarat perioada buna este din decembrie si pana in aprilie. In zona montana sesonul ploios incepe in decembrie si tine pana in februarie. Partea de jungla este umeda tot timpul, dar ploios este in perioada decembrie-martie. Una peste alta, in functie de ce vrei sa vizitezi va trebui sa faci un compromis si sa te astepti sa nu fie vremea ok peste tot.
Cum ajungi acolo
Lima este poarta de legatura cu Europa si zboruri doar spre aceasta destinatie vor fi usor de gasit. In cazul meu Peru a fost tara de mijloc din circuit si nu am avut zboruri de aici spre Europa. Am intrat din Chile si apoi am plecat spre Columbia. Chiar si pentru tarile din jur nu a fost usor de gasit un mix accesibil, ca sa nu mai vorbim de preturile la bilete care au fost demne de zboruri intercontinentale.
Din ce-mi amintesc, nu am vazut prea des zboruri ieftine din Bucuresti spre Lima (via orasele vestice) si in majoritatea timpului urcau spre 750 euro. Cred ca tot pe aici se invartea si anul trecut un bilet Bucuresti – Lima si retur. Daca sansele de oferte din Bucuresti sunt mici, mai multe sanse sunt pentru plecare din Londra, Amsterdam sau Madrid. Din ce am analizat de aici se pot gasi ceva mai usor oferte pe la 500-600 euro, la care mai adaugi 100-150 euro pentru zborul din Bucuresti. Altfel, pretul urca la 900-1000 euro.
Transport intern
Turismul foarte dezvoltat cu siguranta a avut un cuvant important de spus in dezvoltarea infrastructurii de transport. Poate mai putin pentru partea de uscat, dar pe calea aerului sigur a avut un cuvant de spus. Zborurile interne sunt operate de catre 6 companii, dintre care doar VivaAir ar fi low-cost. In realitate, in luna decembrie toate zborurile se invarteau pe la aceleasi preturi.
Eu am zburat cu Peruvian, VivaAir si Latam. Preturile erau la toate in jurul a 60e/persoana/zbor, ceva mai mult daca tineai sa fie anumite ore. Dupa configurarea scaunelor si serviciile gratis avute la bord, Latam mi s-a parut singurul care a fost low-cost, desi e companie de linie.
Foarte dezvoltat este si transportul rutier. Mai multe companii asigura curse intre principalele orase si folosesc busuri cu suficient spatiu sa poti dormi, unele au scaune VIP cu spatiu sa dormi “ca acasa”. Problema multora dintre companii e viteza cu care se deplaseaza. Cum majoritatea drumurilor sunt prin munti sau pe coasta oceanului, devine riscant condusul cu viteze ridicate. Acesta a fost si principalul motiv pentru care am evitat transportul pe uscat si am zburat intre punctele principale.
Am avut zboruri interne intre intre Lima – Arequipa (75e), Arequipa – Cuzco (70e) si Cuzco – Lima (80e) – in total 225 euro/persoana.
Transportul public
Marile orase au transport public asigurat in mare parte de busuri. Lima se poate lauda si cu o linie de metrou, dar la cat au finalizat din ea e inutila pentru turisti sau vizitare in general. Mai util poate sa fie El Metropolitano, o retea de bus-uri rapide cu trasee izolate de restul traficului. Eu le-as numi tramvaie fara șina, ca in sine ca o linie de tram arata si se comporta.
Doar in Lima am simtit nevoia de transport public si atunci am apelat la Uber de fiecare data. Mi s-a parut mult mai facil si simplu de gasit un Uber decat un taxi. Am mers cu taxiul doar de la aeroport din Arequipa spre oras. O solutie pentru transferuri este si solicitarea unei masini de la hotel. Am cerut in Lima si a fost o decizie buna, mai ales ca aterizasem pe la ora 3 AM.
Transferurile de la aeroport si catre aeroport, Uberul in Lima si masina cu sofer spre gara Poroy au fost in total in jur de 70 euro.
Cazare
Un hotel foarte placut si bine pozitionat, micut si intim. Micul dejun se facea la comanda in functie de ce iti doreai din oferta zilei. Am stat in doua parti, cu pauza de 2 nopti cand am plecat pe Coasta Pacificului. Am stat in camere diferite si ambele erau mari si bine intretinute.
Coasta Atlanticului – am avut o noapte in Paracas si una in Huacachina. Niciunul dintre hoteluri nu sunt demne de mentionat.
Katari Hotel at Plaza de Armas, Arequipa
Foarte bun hotelul si privelistea de pe terasa face toti banii. Nu are stele, dar e fara indoiala de 5* . Nu lipseste nimic, iar personalul si serviciile sunt exceptionale. Micul dejun a fost pe terasa. Privelistea e cea de mai sus.
A fost una dintre optiunile din tur dar din fericire a fost un hotel bun. Aici camerele sunt in cabane micute. Un minus pentru lipsa incalzirii. Nu s-a simtit foarte tare fiind salteaua incalzita, dar din ce am citit e ceva normal pentru multe hoteluri din aceasta zona.
Un mic studio pe ideea de duplex cu dormitorul sus si un mic spatiu de relax si gatit la parter. Foarte ingrijit si curat totul, iar serviciile foarte bune. Aveau o obsesie cu punerea lucrurilor in ordine incat mi-au strans si impachetat firele de la incarcatoare. Si aici privelistea de la terasa e foarte buna.
Hotel La Cabaña Machu Picchu, 3*
Un hotel modest si mult prea scump pentru ce ofera. Nu e nimic de spus despre acest hotel, doar dormi si aia e tot.
A fost al doilea hotel din Cuzco. Mi-ar fi placut sa fie tot La Morada, dar nu aveau disponibilitate pentru revelion. Taypikala a fost un hotel ce parea ok pentru ratingul din Booking, dar per total a fost dezamagitor din toate punctele de vedere. Nici macar prin servicii sau mic dejun nu au compensat camera modesta. Posibil insa sa fi nimerit eu intr-o camera proasta, ca din Booking se intelege altceva.
—
Costul mediu al unei nopti, cu mic dejun, nu ar trebui sa fie dificil de obtinut in jurul valorii de 65 euro/camera dubla. Posibil sa fie un pret diferit in varf de sezon, dar nu cred ca poate creste foarte mult, daca se rezerva cu ceva timp inainte.
Mancare
Peruul e laudat pentru bucataria sa si as zice ca am profitat din plin de asta. In Lima m-am delectat cu fructe de mare si peste, iar in zona montana am incercat cuiul, alpaca si am realizat ca nu pot rezista la supa de quinoa din Cuzco.
Preturile mi s-au parut putin cam ridicate. E adevarat ca am mers in multe locuri cotate ca fiind cu preturi peste medie. Cel putin in Cuzco am mers doar in locuri gasit in top restaurante pe oras, dar nu neaparat foarte scumpe. Costul unei mese cu un fel principal, pentru doua persoane a variat intre 20 euro si 35 euro. Pe la 35 euro era loc si de bere/vin. Am mai scris dar repet, pentru mine o masa are doar un fel principal consistent si foarte rar un starter sau supa.
La nivel de zi, costul mancari, cafea/apa sau altele din aceeasi zona se vor duce spre 60 euro pentru 2 persoane.
Internet si banii
Fiind o tara cu multi turisti ma asteptam la prezenta platii cu cardul in majoritatea locurilor. In restaurante nu era nicio problema sa platesc cat timp aveam la mine Visa si Mastercard. In Peru multi lucreaza doar cu un singur tip de card si iti recomand sa le ai pe ambele.
Nu vei scapa de cash, ceva tot va trebui sa scoti din bancomate sau sa schimbi din euro/usd. La un calcul orientativ, nu mi s-a parut sa fie un avantaj sa schimbi usd/euro fata de scosul direct din bancomat. Eu am scos in total 2500 soli (645 euro), de aici platind in locurile unde nu aveam cum cu cardul. Am scos in 5 randuri banii in ideea in care voi folosi cardul peste tot unde se poate, dar chiar si asa am ajuns la o suma mare cheltuita cu cash.
Pentru internet operatorul ales a fost Claro. Ca si in celelalte tari din circuit. Costul cartelei si al internetului a fost de 35 soli (9 euro). Viteza internetului a fost ok peste tot tot si cei 2 GB din pachetul maxim au ajuns doar pentru o saptamana, dupa am reinnoit si per total am mai platit 70 soli (18 euro).
Alte costuri
Parte de alte costuri tine de optiunile din circuit. Daca vei adauga tururi, costurile vor creste proportional cu numarul lor. Vizitarea Machu Picchu este iar un cost semnificativ si cred ca majoritatea il vor avea. Costul tururilor avute de mine este mai jos.
- Valea Sacra, masina cu sofer pentru doua zile, si accese ar fi in total 140 euro (2 persoane).
- Turul pe Coasta Pacificului: 285 euro (2 persoane), 2 nopti de cazare incluse.
- Turul spre Canionul Colca: 210 euro (2 persoane), 1 noapte de cazare inclusa.
- Vizitarea Machu Picchu, 500 euro (2 persoane). Am detaliat aici.
- Suveniruri si alte costuri marunte, vreo 100 euro.
Totalul costurilor, ca o concluzie
Si a venit momentul adunarii. De dragul simularii, sa zicem ca va fi o calatorie cu 12 nopti + 1 intr-un tur. Ca de obicei, costul pentru 2 persoane.
- Cazarea: 65 euro/noapte X 12 nopti = 780 euro
- Avion intern: 2 zboruri, 2 persoane: 300 euro
- Taxi/Uber + transfer aeroport : 70 euro
- Coasta Pacificului sau Canionul Colca – 250 euro
- Machu Picchu – 500 euro
- Mancare: 700 euro
- Alte costuri: 100 euro
Principalele costuri, pentru 2 persoane si 13 zile in Peru ar iesi in jurul valorii de 2700 euro. In functie de diversitatea tururilor si zborurilor, foarte usor se vor mai adauga 500 euro. Zborul tur-retur, din Bucuresti spre Lima tine de norocul tau si dorinta de a cauta cel mai bun pret. Poate fi pe la 750 euro/pers sau poate fi pe la 1000 euro.
Una peste alta, un cost apropiat de realitate va fi intre 4000 si 5000 euro, 2 persoane, toate incluse. Ca de obicei e loc de optimizare, insa tine de ce adaugi si cand mergi pentru a avea costuri cat mai bune. Activitatile locale in mod independent cer timp, iar tururile de grup pot deveni plictisitoare. Daca schimbi avionul pe bus, care-i mult mai ieftin, iar adaugi zile si oboseala.
Recomandarea mea e ca un circuit in Peru sa aiba 14-15 zile de vizitare, iar calatoriile lungi sa fie cu avionul, punctual apelat la tururi private sau masini cu sofer. Toate astea vor duce calatoria pentru 2 persoane pe la 6000 euro, dar sigur va fi o experienta de care-ti vei aminti cu placere si majoritatea activitatilor vor fi personalizate dupa nevoile tale.
Utile de stiut inainte de o calatorie in Peru
- Moneda este sol/soli, prescurtat S/ (sau dupa cod, PEN). 1 PEN fiind 0.25 euro ( sau 1.2 lei).
- Plata cu cardul este acceptata in majoritatea restaurantelor si cafenelelor, mare atentie insa sa fie un card pe care sa-l ai. Unele locuri au exclusiv Visa sau Mastercard.
- Romanii nu au nevoie de viza pentru a vizita Peru, putem ramane pana la 90 zile.
- Se vorbeste spaniola, dar in multe locuri te vei descurca cu engleza mai bine ca in tarile vecine. E totusi un plus sa stii ceva in spaniola, daca nu sa vorbesti, cel putin sa intelegi.
- Poti folosi cu incredere Uber in majoritatea oraselor mari.
- Bacsisul adaugat cu forta din tarile vecine e la mica intelegere, rar mentioneaza pe bon de el si nici nu-l includ. Lasi si tu cat te lasa inima 😀
- Mancare buna si diversa vei gasi cu usurinta in Lima si Cuzco.
- Arequipa merita cel putin o zi, nu o evita!
- Zonele turistice si in general unde poti ajunge ca turist sunt sigure.
- Posibil sa ai nevoie de adaptor in unele locuri, nu peste tot e standardul de la noi, acesta este formatul de care ai nevoie.