In lume sunt multe locuri care trezesc curiozitati. Pentru mine unul dintre ele a fost Coreea de Nord. A aparut “pe lista” de vizitare prin 2015, dar nu era o prioritate deoarece avea sanse mici sa se schimbe (si inca are). Faptul ca am amanat cativa ani a venit cu un plus deoarece am avut parte de o calatorie mai diversa fata de ce se facea in anii anteriori. 

Cu emotii spre Phenian (sau Pyonyang)

Nu mai avusesem emotii pentru o calatorie de multa vreme, probabil de prin 2014 cand anterizam pentru prima data in Asia, dar mai ales cand m-am ratacit in jurul garii din Kuala Lumpur. Chiar daca la intalnirea de grup din ziua anterioara plecarii in DPRK se clarificasera multe, tot aveam o frica ca voi face involuntar ceva care nu este permis.

Zborul din Beijing a fost in mare parte cu localnici coreeni care se intorceau de la munca din Emiratele Arabe. Nu as fi stiut asta daca nu aveam “colegi” 2 coreeni care isi rasfoiau pasapoartele si pareau nerabdatori sa ajunga acasa. Lucrau pentru o firma de constructii din China, cel putin asta am dedus de pe autocolantul de pe spatele pasaportului. Pe coperta pasaportului scria ca-i pentru “calatorii oficiale”.

Zborul a fost cu Air Koryo, una dintre acele companii considerate cele mai slabe din lume. Probabil pentru avioanele foarte vechi a primit acest titlu, ca in rest totul a fost ca oricare alt zbor. Aterizare lina si un aeroport cu 3 terminale. Bine, asa le-au numerotat ei ca in realitate e o singura cladire cat a unui aeroport mic si terminalele sunt mai mult formale.

Cu viza, pasaportul si formularele de intrare, bunurile pe care le am si ceva despre posibile simptome de boli ma indrept spre politia de frontiera. Un domn relaxat se uita prin ele si aplica o stampila pe cardul de calatorie (viza nu e in pasaport, e o foita separata). 

La pasul de scanare al bagajelor urmeaza colectarea telefoanelor si notarea numarului lor intr-un tabel. Nu am inteles de ce, dar probabil la fel nici ei nu stiu, doar se mirau la cei care aveau cate doua. Au urmat intrebari despre ce carti sau reviste am la mine, daca am GPS si parca asta a fost tot. 

Scaneaza bagajul si in loc sa-mi returneze pasaportul si viza aud ca striga “Romania”. Eu am inteles de la ghidul agentiei ca ies si dupa securitate si declaratii ne asteapta ghizii coreeni. In capul meu a si aparut intrebarea “Cu ce am gresit ca sunt roman? Or avea pe cineva care vorbeste limba si vrea sa discutam?” Trec cateva secunde si apare o tipa care se prezinta si imi zice ca e ghidul si ma conduce unde era grupul nostru si un alt ghid. Abia dupa am observat ca toti era preluati de ghizi, niciun turist nu iesea neinsotit. 

Primele impresii

Reusim dupa vreo 45 de minute sa trecem toti. La unii scanarea si discutiile au durat mai mult deoarece bagajul era cu multe lucruri pe care ar fi dorit sa le examineze sa respecte regulile. Nu a oprit la nimeni nimic sau verificat vreun telefon/laptop de materiale pe care le au in format digital.

De la aeroport am pornit spre oras de unde trebuia sa luam de la gara alti 3 colegi de grup care au preferat sa vina cu trenul, o calatorie de aproape 24 ore. 

Pe drum unul dintre ghizi si-a amintit sa ne zica ca putem face poze din bus si in general in aproape toate locurile pe unde vom merge. Ne puncteaza cateva locuri unde nu vom face, dar sa nu ne facem griji ca ne anunta el cand nu avem voie. Si eu care credeam ca ne anunta el cand facem :))

Pe masura ce ne apropiam de oras se contura tot mai clar ceea ce credeam ca o sa vad. Acea Romanie a copilariei, cu multi oameni in transportul public, multi mergand pe jos si cartiere sarace. Ca in multe alte locuri, nu am cautat nimic sa vad de cum arata Pyonyang. Am vazut dupa cateva filmulete “senzationale” sa vad cum a fost turul si cele recente au cam avut aceeasi directie.

Citisem in ghidul agentiei ca turistii mananca in general foarte bine comparativ cu localnicii. In cazul nostru nu doar ca a fost buna mancarea, dar si foarte multa de a mai ramas. Multa mancare avea sa fie tendinta la majoritatea meselor. Turistii sunt ca niste oaspeti importanti, deci sunt tratati “regeste”.

Stirile de la ora 21

Cu putin timp inainte de ora 21 am ajuns la hotel si ni s-a facut un mic sumar al activitatilor pentru ziua urmatoare. In hotel aveam de toate: piscina, sauna, barber shop, cafenea, bar, magazine. Nu au zis ca nu ai voie sa iesi, dar daca o faci ramai in jurul hotelului si anunti un ghid. Nu aveai oricum ce face pentru ca era cam izolat si nu avea nimic in jur.

Eu m-am retras in camera si am deschis TV-ul sa vad „ce ofera”. Oferta era simpla, vreo 6 canale chinezesti, trei locale si unul in rusa. Nu am fost curios sa intreb, dar am asa o banuiala ca localnicii nu vad ce vede hotelul, ci doar canalele lor.

Din cele locale unul singur mai avea program si a fost o ocazie buna sa vad stirile de la ora 21. Dupa ele difuzarea a fost oprita si a intrat hotelul cu reclama lor. 

Ce a fost la stiri? Pai din ce am dedus din imagini au fost in ordine, urmatoarele subiecte:

• Ceva pregatiri de ziua copilului (era peste 2 zile)
• De vorba cu minerii si ce aparatura au mai dezvoltat
• Plantatul orezului si situatia din camp
• Cat de mare a crescut porumbul
• Din nou orez si cum a scazut ploaia in ultimele 3 luni si sunt plantele mici si au facut noi canale sa le irige
• Ceva ferma de pasari si diverse animale – se vorbeste de oi in detaliu. Dupa cum bine se stie, oaia e foarte importanta J)
• Vremea in toata Peninsula Coreea… fara separare de tari.

Good night! 

Articole din aceeasi serie

Deschiderea Mass Games 2019, cu Kim Jong-un invitat special
Impresii dupa vizita DMZ
De Ziua Copilului in Phenian
Impresii din Phenian
Cu emotii spre Coreea de Nord
Organizarea si costurile unei calatorii in Coreea de Nord