Calatoria avea ca subiect central Ziua Copilului. Ajunsi acolo aveam sa aflam ca in ultima seara din calatorie se va deschide Mass Games, cu cel putin o luna mai devreme decat se preconiza initial.
Evenimentul a fost criticat aspru in trecut pentru suferinta la care sunt supusi cei peste 100.000 de participanti si au fost oprite prin 2011. Poate au fost si altele motive, cert e ca de anul trecut au fost reluate si tot de anul trecut este permis accesul la seara de deschidere pentru turisti.
La deschidere, de regula venea liderul suprem si nu era permis accesul turistilor. La deschiderea de anul trecut spunea ghidul ca nu a venit, desi se asteptau. Anul acesta la fel se asteptau si implicit nu au permis accesul cu echipamente foto/video. Acum insa a venit, iar grupul nostru a fost foarte aproape de el… probabil la vreo 50m. Suficient si pentru mine cat sa confirm ca el chiar a fost :D.
Inainte sa ajungem la stadion ni s-a comunicat ca nu e posibil sa intram cu niciun echipament foto/video, nici chiar cu telefonul. Ceea ce insemna ca liderul e posibil sa vina, dar chiar si daca nu venea ar fi urmat sa fie un spectacol impresionat. Zoe, ghidul agentiei din China, spunea ca anul trecut la fel fusese la seara de deschidere si nu s-a permis cu echipament foto/video, dar la a doua a fost posibil. Diferenta dintre spectacole a fost vizibila.
Cum a fost?

Am intrat pe stadion in jur de ora 19:30, destul de repejor ca pentru turisti a fost un sector separat si cum nu cred ca eram mai mult de 1000, veniti pe rand, am intrat fara asteptare. Ajunsi la locuri aflam ca am trecut de la categoria 3, la 2. Probabil ca nu au vrut sa lase locurile goale. Unii chiar au trecut la VIP.
Preturile era pe masura, categoria 3 – 100 euro, categoria 2 – 200 euro si pentru VIP, 800 euro. Cum nu eram pregatiti pentru asta, doar unul din grup avea bani cash de categoria 2, dar am convenit sa mergem toti la categoria 3. Si uite asa, am ajuns la categoria2… dar cu upgrade gratis!
Pe la ora 20 au inceput sa se miste oamenii pe imensul display din fata noastra. Cred ca le-a luat 45 de minute sa isi ocupe locurile. Dupa au inceput doar ei un spectacol scriind diverse mesaje prin afisarea unor cartoane colorate. Cand ai 20.000 de oameni care pot afisa ceva simultan, scrii orice!
Dupa un timp se face liniste si apare liderul, era deja ora 21. Cam lunga asteptarea, dar asta e. El probabil a zis ca vine la 9, dar agentiile s-au agitat sa termine tot la 19. Dupa ce s-a asezat in uralele celor probabil 25-30.000 de spectatori a inceput show-ul.
Cum a fost e greu de deschis in cuvinte. Din fericire pentru noi Zoe si-a luat telefonul si fiind imbracata traditional, nu a atras atentia deoarece putea fi confundata cu un ghid local. Nu a abuzat cu poze, dar a facut suficiente cat sa arate cum a fost. Nu stie nimeni cati au fost implicati, dar e un show care se lauda cu peste 100.000 de oameni. Nu cred ca au fost atati acum, dar cred ca cel putin 60.000-70.000 au fost.
Directia e clar de spectacol ca oricare altul, propaganda are si ea bucatile ei, dar putine ca numar. La un moment dat mesajele au fost in engleza, ceva cu prietenia in lume, reunificare, pace… toate pe un moment construit pe Oda Bucuriei a lui Beethoven.
Aveam sa aflu din presa in zilele urmatoare ca liderul nu a fost multumit si a cerut ca dupa data de 10 iunie sa le opreasca pentru a fi imbunatatite. Nu e clar ce l-a nemultumit ca nu a comunicat nimeni, oficial, cum, oficial nici poze nu au dat. A fost una cu stadionul de sus si una de la masa lui unde era insotit de sotie, sora si cativa sefi.
Aparent problema lui a fost afisarea portretului lui simplu, fara al tatalui cum este peste tot in DPRK. A fost si portretul tatalui, dar inaintea lui si in diferite contexte si mesaje. Ce sa-i faci, greu sa multumesti liderii.
Cineva din grup a intrebat de ce nu a luat si el cuvantul, ca de vorbit a vorbit doar un comandant. Si desi publicul a scandat de multe ori numele lui, nici nu s-a ridicat pana la final… a stat continuu si s-a uitat pe ceva hartii. Ghidul a zis ca este foarte ocupat, de asta nu vorbeste si lucra chiar si acolo… 😐
In loc de concluzie
Un astfel de eveniment este greu sa concureze cu vreo unul vazut sau pe care l-as putea vedea in viitor. La un numar atat de mare de oameni implicati se obtine un spectacol fabulos. Din pacate cere sacrificii de cateva luni pentru cei implicati, iar pentru copii este un sacrificiu prea mare. Nu sunt multe momente cu cei mici, dar sunt destule…
Il recomand, daca tot ai trecut peste faptul ca mergand In DPRK sustii regimul cu valuta, cu sau fara MassGames nu se schimba situatia. Incurajez turismul responsabil, zic nu la multe, dar cred ca o calatorie in Coreea de Nord e intr-o zona gri si valuta pe care o aduc in tara turistii influenteaza prea putin lucrurile… poate chiar ii ajuta pe multi sa aiba o viata mai buna si de ce nu, in viitor acestea sa miste lucrurile intr-o directie fireasca.
Imaginile din acest articol au fost realizate de Zoe, ghidul Koryo Tours. Au fost publicate cu acordul autorului. Unele dintre imagini sunt din ziua a doua, atunci a fost permis cu echipamentul foto.
Articole din aceeasi serie
Deschiderea Mass Games 2019, cu Kim Jong-un invitat special
Impresii dupa vizita DMZ
De Ziua Copilului in Phenian
Impresii din Phenian
Cu emotii spre Coreea de Nord
Organizarea si costurile unei calatorii in Coreea de Nord