Personajele Disney fac parte din copilaria multora. Putini sunt cei care nu au auzit de cel putin un personaj din lumea Disney. Personajele mele favorite sunt Mickey Mouse si Donald Duck. Vizitand Disneyland Hong Kong am descoperit o lume noua cu multe personaje pe care le stiam dar pe care nu le asociam cu Disney. Disneyland-ul este clar un parc tematic adresat familiilor si chiar daca nu am profitat de tot ceea ce ofera, m-am simtit foarte bine in cele 5-6 ore petrecute acolo.
In afara de personajele Disney, faimos este si parcul de distractii Disneyland. In lume sunt in acest moment 5 parcuri Disneyland: in SUA – California si Florida, in Asia – Tokyo si Hong Kong si unul in Europa, in Paris. Primul parc a aparut din dorinta fondatorului Disney de a oferi un loc ideal pentru parintii care vor sa le arate copiilor o lume de poveste. Cel din California a fost primul deschis, in 1955, iar ultimul a fost cel din Hong Kong, in 2005.
Ce te asteapta aici
Parcul este localizat in zona Penny’s Bay pe Insula Lantau, in sud-vestul Hong Kongului. Pana la el ajungi foarte usor cu metroul. Din zona centrala poti lua metroul pana la Sunny Bay unde schimbi spre Disneyland. Trenul este unul personalizat atat la exterior, cat si la interior. Totul este ca o pregatire pentru ceea ce te asteapta la destinatie.
Ca organizare, parcul este impartit in sapte zone: Main Street, U.S.A., Fantasyland, Adventureland, Tomorrowland, Grizzly Gulch, Mystic Point si Toy Story Land. Pe Main Street poti sa faci shopping in principal, iar in celelalte zone te poti distra. Nu stiu cum e in Paris sau Japonia, dar aici limba engleza e la fel de importanta ca mandarina/chineza. Indicatiile si hartile sunt si in engleza, chiar si personajele am observat ca vorbesc atat engleza, cat si chineza. Totul o sa ti se para desprins din desene animate. Daca si vizitatorii ar avea costume ca personajele Disney, orice filmulet acolo ar fi unul de animatie.
Pe langa activitatile specifice unui parc de distractii, Disneyland-ul ofera cateva spectacole impresionante. In ghidul pe care il primesti o data cu cumpararea biletului vei avea incluse o harta cu tot parcul cat si calendarul spectacolelor. Cel mai important este focul de artificii care are loc deasupra unuia dintre castele. Are loc o data cu lasarea serii insa din pacate nu am putut asista la el. Al doilea spectacol este Disney’s Flights of Fantasy Parade care are loc in cursul zilei. Pe acesta nu l-am ratat si chiar a meritat asteptarea. Spun asteptare deoarece lumea se aseaza cu 30-40 de minute pe strada pe care are loc defilarea. Strazile nu sunt foarte largi si pentru a prinde un loc bun trebuie sa-ti gasesti loc din timp.
Daca esti fan Disney, cel mai probabil vei avea nevoie de minimum o zi pentru a admira si descoperi tot ce ofera parcul. Daca nu mergi insotit de copii si nu esti neaparat fascinat de lumea povestilor atunci 5-6 ore iti vor fi suficiente. Daca timpul iti permite, iti recomand sa ajungi inainte de parada personajelor (este in jurul orei 15:30-16) si sa stai pana la lasarea serii pentru focul de artificii. Si ca in orice parc Disneyland, cozile le poti eviti daca mergi in cursul saptamanii.
Costuri
Daca intentionezi sa mergi in plin sezon (perioada de vara) si in general in weeekend, este recomandat sa iti cumperi bilete din timp. Poti face asta online de pe siteul parcului sau din oras din locurile unde se promoveaza Disneylandul. Cum eu am mers intr-o zi de luni, m-am gandit ca nu o sa fie agitatie si o sa-mi pot lua bilet de acolo. Pe la orele 12 cand am ajuns, erau doar 4-5 la coada la bilete. Costul biletului standard pentru un adult (12-64 ani) la acel moment era de HK $450 (42 euro), iar pentru un copil (3-11 ani) de HK $320 (30 euro). Biletele pot fi de o zi sau doua (preturile mentionate de mine sunt pentru o zi).
Resortul include si cateva hoteluri, ca toate parcurile Disneyland. La fel ca in toate celelalte, costul per nopate este peste orice asteptare. Insa nu vad de ce ai sta cazat in acea zona cand din oras poti ajunge cu metroul in maximum 20-30 minute.
Nu este permis accesul cu mancare si bauturi din exterior, insa preturile nu sunt foarte mari in comparatie cu cele din oras.