Din Ierusalim am plecat spre Masada si Marea Moarta. Daca despre Marea Moarta mai citisem, despre Masada am aflat cand faceam o cercetare pentru calatorii de o zi din Tel Aviv sau Ierusalim. Masada a fost ultimul bastion de aparare al evreilor impotriva romanilor. Fortareata a fost construita pe un platou montan cu o inaltime de 450m, fata de Marea Moarta.
Din Ierusalim pana la Masada am ales varianta cea mai scurta, adica pe drumul 1 si apoi 90. Teoretic drumurile sunt pe teritoriul Palestinei, dar se afla sub controlul Israelului si este sigur sa le folosesti. La un moment dat chiar vei ajunge la un punct de control israelian. Nu au facut decat sa se uite la masina din mers si sa ne faca semn sa trecem. La plecare am ales din nou varianta mai scurta, de aceasta data prin Arad si apoi A6, pana in Haifa.
Peisajele pe ambele trasee sunt fenomenale. Pe masura ce ne apropiam de Masada eram anuntati cu indicatoare la ce adancime ne aflam. La primele nici nu am realizat ca ne aflam sub nivelul marii. Abia cand am inceput sa simtim presiunea am realizat ce sunt numerele imense de pe peretii dealurilor din jur si tot atunci am vazut ca exista semnul minus in dreptul lor.
Dupa cateva popasuri pe drum, am ajuns la Masada. Accesul la platou se poate face prin doua parti, una estica si una vestica. Partea estica este cea mai populara deoarece de aici se poate urca cu telecabina, varianta rapida de a ajunge sus. Tot aici exista si un mic cinema cu prezentarea complexului, un food court si parcare amenajata. Urcarea se poate face si pe jos, pe traseul Snake Path.
Cum nu eram echipati pentru o scurta drumetie, am ales varianta cu telecabina. Snake Path-ul se face in aproximativ 45 de minute, iar traseul parea bine amenajat. L-am fi incercat cu drag daca aveam incaltamintea potrivita si o palarie mareee de soare. Partea vestica are un traseu mai scurt (15 minute), dar aparent mai abrupt. Mare atentie ce parte alegi deoarece de la o intrare la alta, cu masina, vei face mai mult de o ora.
Din fortareata foarte multe nu a mai ramas. Se mai fac restaurari, insa prea multe nu ai ce sa vezi. Sincer, chiar ma asteptat la o cetate in toata regula… fie ea si reconstruita. Un mare plus pentru privelistea pe care o ai de sus si bineinteles, drumul pana acolo.
Urmand un drum lung spre Haifa, nu am facut popasuri sa atingem putin si apa. Din masina se vedea interesant, dar unde ajunsesera drumul mai aproape de mal, nu se putea parca. Daca as fi luat in calcul ceva timp pentru asta, experienta ar fi fost completa. Nu consider o pierdere de timp vizita, insa daca ai de ales intre a merge aici o zi si a sta mai mult in Ierusalim, ti-as recomanda Ierusalimul. Sau daca tot mergi, ia in calcul si Marea Moarta.
Din aceeasi calatorie am mai scris:
Israel in 4 zile: Organizarea unei calatorii si costurile la care sa te astepti
Israel in 4 zile: Tel Aviv si Jaffa