Obosit de Tokyo, cautam sa ies undeva pentru o zi si Kanazawa mi se parea o varianta interesanta. Chiar daca nu era foarte aproape, trenul Shinkansen urma sa faca pana acolo vreo 2 ore si jumatate. Initial credeam chiar ca pot sa fac un stop si la Nagano, dar nu a mai fost timp.
Am ales orasul pentru doua lucruri. Cel mai important dintre ele era Gradina Kenroku-en, una dintre cele trei gradini perfecte ale Japonia. Al doilea era o bucatica de centru istoric cu case de lemn care aratau foarte interesant in poze. In realitate, orasul mi-a oferit mult mai multe si nici daca planificam din timp nu aveam parte de o zi asa bogata in experiente. Uitandu-ma in urma, Kanazawa a fost de departe cea mai placuta surpriza a calatoriei in Japonia.
La pas prin oras si inghetata cu foita de aur
Inca din gara observ o agitatie neobisnuita si multi copii care se costumeaza sau fac repetitii. Erau diverse afise, dar fiind in japoneze nu stiam ce se pregateste. Caut pe Google ce evenimente are orasul si cand vad ce urmeaza aproape ca am sarit in sus de bucurie. In acel weekend se sarbatorea cel mai important eveniment al orasului, Kanazawa Hyakumangoku Festival.
Nu am gasit insa scris cand se intampla, dar am dedus ca este spre ora 13-14 dupa cum urmau sa se inchida strazile. Asa ca mai aveam destule ore sa vizitez si ce aveam in plan. Prima oprire a fost la piata Omi-cho. Fusesem si in Tokyo la Piata Tsukiji si fata de aceasta, Omi-cho este o opera de arta. Organizata impecabil cu produse care arata foarte bine si per total am ramas cu impresia ca este o piata eleganta, desi preturile erau ca in Tokyo.
Urmatoarea oprire, Gradinile Kenroku-en unde m-am plimbat ceva mai bine o ora. Cam aglomerata prin unele locuri, dar asta nu ia deloc din farmecul ei. Din fericire sunt bine delimitate aleele si nu vezi oameni peste tot. Gradina este o oaza de liniste, arata foarte bine chiar si fara ciresii infloriti. Nu am cu ce sa o compar, insa ca aranjamente si amenajare este asa cum este descrisa… perfecta!
Am coborat apoi la Muzeul de Arta Contemporana 21st Century. Nu am vazut nimic aici sa imi atraga atentia, doar cladirea circulara cu multa sticla si cateva decoratiuni exterioare le-am considerat mai interesante. Teoretic ar fi trebuit sa fie si ceva expozitii, dar nu am vazut nimic… doar grupuri de copii care desenau sau se jucau. Daca nu ai timp, nu e ceva de care nu te poti lipsi intr-o vizita in Kanazawa.
Vazand ca nu e semn de festival, m-am indreptat spre cartierul Higashi Chaya, acea bucatica istorica care imi trezise interesul pentru oras. Pe drum am gasit inghetata cu foita de aur. Desi la prima vedere am zambit si am trecut mai departe, nu am rezistat ideii si dupa cativa pasi m-am intors.
Inghetata a fost geniala!!! De departe cea mai bina inghetata mancata pana acum. Combinatia cu foita ii da un gust unic. Ulterior am vazut in zona istorica ca sunt mai multe locuri care o vand. Nu imi amintesc numele locului de unde am luat-o, dar sigur stiu ca a costat 850Y (6.5 euro), in zona istorica era 900Y. Nu e chiar o intamplare aceasta inghetata speciala, in Kanazawa se realizeaza 98% dintre foitele decorative de aur din Japonia. In zona istorica sunt mai multe magazine care vand diverse dulciuri aurite.
Despre zona istorica nu sunt multe de spus, foarte multe magazine si multi turisti. Am facut cateva ture pe stradute si am plecat usor dezamagit. Arata ca in poze, e bine conservata, dar nu ma impresionat foarte tare. Insa in Kanazawa vii pentru gradini, castel si abia mai apoi pentru altceva.
Kanazawa Hyakumangoku Festival
Cateva cuvinte despre Festivalul Hyakumangoku. Acesta are loc anual, in primul weekend din iunie. Insa cea mai importanta zi este cea de sambata. Atunci are loc parada la care iau parte peste 2000 de localnici si care marcheaza intrarea in castel a lordului Maeda, fondatorul orasului. Spre seara se danseaza in strada si se lanseaza pe raul din oras barcute cu candele.
La intoarcerea din Higashi Chaya observ ca se cam aglomereaza si se inchid si alte strazi, pe semne ca se apropie parada. Citisem ca incepe la gara si se termina la castel. Iar cei care participa la festival parcurg aceasta distanta de 3 km, de la gara la castel. Ajungand la capatul lui, aici avea sa inceapa cel mai tarziu. In jurul ori 15:30 au aparut primii, iar ultimii au trecut 2 ore mai tarziu.
Am mai vazut evenimente locale prin calatorii, dar ceva atat de animat niciodata. In cele 2 ore au trecut cateva zeci de grupuri. Primele grupuri au fost cele ale echipelor sportive, cluburile de dans, balet, fanfara pompierilor si s-a continuat cu dansuri traditionale si simulari de razboi. La final, Maeda a ajuns si el calare.
Experienta mea de festival s-a oprit aici, era deja ora 18:30 si trebuia sa ajung in Tokyo. Imi pare rau ca nu mi-am luat aici o noapte de cazare. Chiar se merita ca in perioada evenimentului sa ramai aici in noaptea de sambata.
Festivalul a amplificat experienta si pot spune ca a fost una dintre cele mai placute zile din calatoriile de pana acum.
Piata Omi-cho
Pranzul meu luat din piata si savurat in parcul de la castel.
Castelul Kanazawa.
Gradina Kenroku-en
Muzeul de Arta Contemporana 21st Century.
Zona istorica.
Kanazawa Hyakumangoku Festival
Doamna de langa gard impartea pungi pentru gunoaie deoarece nu erau cosuri pe nicaieri. La final era impacabil si toti plecau cu pungile acasa.
La final destivalul s-a mutat la castel.