Japonia a fost prima destinatie mare in care a trebuit sa fac planul in cateva zile. Nu stiam concret ce o sa fac sau ce o sa vizitez, dar din nevoia de a rezerva hoteluri a trebuit sa am orientativ un plan. Puteam merge si pe varianta de a lua cazare cand ajung, dar parca nu era o idee prea buna. Din una in alta ajung si la recomandarea de a sta cel putin o noapte la un ryokan.
Populara pentru o astfel de experienta este regiunea Hakone. Desi sunt multe ryokan-uri, nu a fost usor sa gasesc unul cu disponibilitate, sa nu coste minim 500euro/noapte si sa fie cat de cat accesibil cu transportul public. Pentru a ma bucura cat mai mult de Japonia, nu voiam sa pierd mult timp pe drum si accesibilitatea era foarte importanta. Bine, si nu in ultimul rand sa fie cu review-uri bune si de minim 3*.
Ce am facut in Hakone inainte de ryokan experience
Din Tokyo am mers ca un Shinkansen pana in Odawara si de aici am schimbat pe reteaua de transport a zonei Hakone. Nu iti va fi util JR Pass-ul, ci va trebui sa iti cumperi bilete sau un Hakone Pass. Cu acesta poti avea acces la orice transport din zona. Se poate lua pe 2 sau 3 zile, iar cel de 2 zile costa 4000Y (32 euro). Chiar si folosit minimal transportul, cum am facut eu, tot a fost mai ieftin cu acest abonament.
Hakone nu este doar despre ryokan-uri si onsen-uri. De aici daca ai noroc poti vedea Muntele Fuji. Eu nu am avut norocul acesta, dar sincer nici nu ma asteptam sa fie senin. De vreo doi ani rar am o calatorie fara pic de ploaie sau vreme mai ciudata. De ce ar fi fost altfel in Japonia? Dar dorintea mea era un ryokan si daca o fi si Fuji, venea ca un bonus. Dar pana acolo mai gasisem cateva activitati.
Prima parte, de ajuns la Hakone-Yumoto. Aici chiar am coborat si m-am plimbat sa vad cum arata hotelurile de pe raul Haya. Pe malul raului vazusem vreo cateva foarte scumpe si voiam sa ma conving de zona. E foarte accesibila si mai dezvoltata fata de altele vazute ulterior, hotelurile nu mi se par insa sa se bucure de super peisaj, dar au onsen-uri impunatoare.
Pana la Gora am mers cu Tonzan Train, un mic trenulet care face un zig-zag pana sus. Drumul nu e lung, dar panta e foarte mare. De vreo cateva ori se opreste si schimba directia de mers, ca altfel nu ar putea face curba. La Gora doar am baut o cafea, nu prea ai loc de plimbare. Cel putin in partea dinspre munte, unde sunt si multe dintre hoteluri, e chiar dificil sa te plimbi.
Din statia din Gora a urmat un fel de furnicular pana la Hakone Ropeway, telecabinele care te duc pe partea cealalta de munte pana la lacul Ashinoko. Pe varf, la Owakudani, poti admira o cariera de extractie a sulfului si manca faimoasele oua negre. Bine, ouale sunt normale, dar sunt fierte in apa termala si din acest motiv au coaja neagra. Nu ar trebui sa ratezi acest deliciu, traditia spune ca iti vor prelungi viata cu 7 ani!
Destinatia finala a fost lacul Ashinoko pe care am avut o croaziera cu vaporul piratilor, inclusa in Hakone Pass. De aici ar fi trebuit sa se vada Muntele Fuji. Un alt loc de unde se poate vedea bine este din telecabina spre Togendai. Chiar daca era sigur ca nu voi vedea muntele, am facut plimbarea cu vaporul. A mai trecut timpul, dar ca experienta in sine mi s-a parut foarte plictisitor. Fara munte, nu prea vad motive sa te plimbi ca atractii demne de mentionat nu sunt.
Despre experienta mea la un ryokan cu onsen
Un ryokan e un han traditional japonez si de obicei are camerele tatami, bai comune si alte spatii comune unde cei din han se intalnesc si discuta sau mananca. Nu e o regula, dar normal ar fi sa iesi din camera imbracat in yukata (imbracamintea traditionala). Partea cu baia comuna e ceva la care inca se mai tine, multe ryokan-uri ofera doar baie comuna, iar de cada/dush ai parte in general la cele foarte scumpe. Yukata o vei gasi in camera. Nu e o regula, dar normal este sa ai mic dejun si cina la ryokan-ul unde stai, asa poti iesi la plimbare in yukata.
Fiind singur, a fost imposibil sa gasesc o camera privata in regim single, iar ideea de hostel a picat din start. Dupa lungi cautari, am ales sa stau la Hakone Lake Hotel 3*. Ca experienta intr-un ryokan a fost perfect, nici nu cred ca puteam alege mai bine. Camera a fost de 3 locuri, deci mai mult decat suficienta. Ca aspect general si utilizare, arata foarte bine. O problema a multora dintre ryokan-urile sub 300euro/noapte este uzura vizibila in tot hotelul, aici nu era cazul si arata totul foarte bine.
Cina a fost gustoasa, poate putin prea lipsit de diversitate. Dar la pretul de 1500Y (12 euro) a fost mai mult decat perfect. Era oricum un meniu pe acolo, cred ca iti mai puteau prepara si altele daca nu te saturai.
Despre onsen nu citisem decat ca sunt bai termale. Ma uitasem la cateva poze si nu parea nimic spectaculos la ele. Nu tineam sa aiba ryokan-ul asa ceva, dar fiind in zona Hakone, cam toate au si onsen. La unele onsen-ul este mic si se rezerva o scurta perioada pentru fiecare camera. Nu prea intelegeam de ce, iar la hotelul ales nici nu vazusem poze, scria doar ca au.
Dupa cina ma echipez cu pantaloni scurti si tricou si ma duc la onsen. Observ ca este cu femei si barbati, dar ma gandeam ca e partea de dusuri separata si dupa ele urmeaza onsen-ul. Si intru… raman socat ca vad doi barbati imbracati in costumul de la nastere. Ma gandeam ca se stiu si doar fac dush. Ulterior pleaca unul dintre ei si realizez ca nu se stiau.
In timpul acesta eu mai mult imi cautam de treaba, voiam sa vad ce urmeaza. M-am imbracat si eu in costumul primit la nastere si am facut un dus, cum e normal inainte de orice baie termala… dar in continuare trageam de timp. Barbatul ramas a intra gol intr-un bazin. Ma gandeam ca e asa ca sunt putini si nu sunt copii, dar ulterior am citit ca e asa tot timpul, in orice onsen.
E la alegerea ta daca in afara bazinului stai sau nu cu un prosop in jur, insa in bazin intri fara el. Nu ai voie decat cu prosopul mai departe de vestiare. O sa vezi poze, le-am facut dupa ce am ramas singur.
Ca experienta a fost wow. Mai fusesem la Therme in Bucuresti si cam stiam ce ma asteapta la o baie termala. Faptul ca trebuie sa mergi gol cam schimba exprienta de baie termala clasica. Probabil asta il si face asa popular. Daca voi mai putea, sigur voi mai incerca onsen-uri in calatoriile viitoare in Japonia.
Costul pentru o camera dubla cu baie privata, fara dus ca nu exista asa ceva, a fost de 18.900Y (155 euro). Fiind incluse micul dejun si accesul la onsen. Ca idee, e un hotel apreciat intre familii si au mult spatiu verde in jur. Chiar daca erau 3 familii cu copii mici, nu a fost zgomot. Per total o experienta exceptionala la un cost mic. Daca stiam cat de placut este si imi permitea timpul, as fi stat cel putin 2 nopti.
Harta transportului din zona. Tot acoperit de Hakone Pass.
Exploatarea de surf.
Oale care iti prelungesc viata cu 7 ani 😀
Vasul piratilor si lacul Ashi
Hakone Lake Hotel
O parte din hotel si curtea din fata.
Camera in care am stat.
Gata de somn 😀
Cam jumatate din cina.
Onsen-ul hotelului
Bazinul din interior.
In dreapta e putin din Sauna.
Bazinele micute, maxim o persoana.
Dusurile.
Comentarii
2 ComentariiPetruș
Jun 18, 2017Nu-mi dau seama, tu călătorești singur sau însoțit? 🙂
Bogdan
Jun 18, 2017Uneori sunt singur, s-a intamplat pe cateva calatorii 😀