Yangon este cel mai mare oras din Myanmar cu o populatie de peste 5 milioane de locuitori. Acesta a fost capitala tarii pana in 2006 cand junta militara din lipsa de ocupatie au facut o noua capitala, Naypyidaw,  si s-au mutat acolo. Cu toate acestea, Yangonul a ramas principalul centru comercial al tarii si totodata principala poarta aeriana a Myanmarului. Inca de la aeroport o sa-ti dai seama ca orasul este in plina dezvoltare. Terminalul international este nou si langa se lucreaza la o extindere. Drumul spre oras este impecabil dar traficul infernal la ore de varf.

Din aceeasi serie am mai scris si: Cum iti poti organiza singur calatoria in Myanmar.

Ma asteptam sa gasesc un oras vechi si neingrijit. Dar pe tot drumul de la aeroport spre oras nu am gasit decat spatii verzi bine intretinute si constructii rezidentiale sau de birouri desprinse dintr-un film occidental. Din fericire partea centrala a orasului inca nu a fost reconstruita. Se reconstruieste intr-un ritm ametitor, probabil in vreo 5 ani nu va mai ramane nimic din orasul vechi. Cladirile cu multe etaje deja se zaresc printre blocurile vechi iar Pagoda Shwedagon nu va mai fi pentru mult timp zarita cu usurinta de peste tot din oras.

Partea buna este ca inca nu au disparut traditiile si obiceiurile. De doua lucruri interesante citisem in ghiduri. De longyi, un fel de fusta traditionala pe care o poarta in general barbatii si de tanaka o crema din rasini pe care preponderent femeile o folosesc atat ca machiaj, cat si pentru protectie solara. Ambele fac parte din viata de zi cu zi a birmanezilor si probabil nu vor disparea prea curand. In cazul barbatilor cel putin este atat de populara fusta incat rar o sa vezi barbati care sa nu o poarte. La femei este putin diferit, imbracamintea traditionala tinde sa fie inlocuita de cea “moderna”.

Un alt lucru de care citisem dar nu-i dadusem importanta este mestecatul de frunze cu substante narcotice. Astea se vand peste tot prin oras si nu e nimic ilegal. Creaza dependenta si cica le da o stare de amorteala. Ca sa nu mai zic de buze, dinti… Asta din ce am citit, ca in realitate par lucizi. Oricum, asta e nimic pe langa cele 68.000 de hectare de opium pe care le-au cultivat in 2014 tot legal si care prin 2011 erau doar 40.000 de hectare.

Ce am facut in Yangon

Atractiile din Yangon nu sunt foarte multe. Daca te grabesti putin cele mai multe dintre lucruri le poti vedea intr-o zi, maxim doua. De altfel multi doar doua zile stau, a treia fiind o calatorie spre Roca de aur (Kyaiktiyo Pagoda). Desi am stat 3 zile in Yangon, am preferat sa raman doar in oras.  Sosind din Kuala Lumpur de unde exista un singur zbor zilnic pe AirAsia, am ajuns in Yangon la ora micului dejun. Dupa lasatul bagajelor la hotel am pornit la pas prin zona centrala in cautarea unui loc cu mancare (buna). Sule Pagoda era aproape de hotel si m-am gandit ca prin zona ei vor fi si restaurante. Am evitat bombele locurile traditionale din strada dar intr-un final am ajuns tot in ceva similar insa la parterul unei cladiri.  Dupa o masa ieftina (3500kyats cu tot cu suc) a urmat o bere scumpa la Thiripyitsaya Sky Bistro. Berea era locala si in orice alt loc era 2-3$, dar la Sky Bisto a costat 5$. Panorma orasului si-a cerut si ea partea.

Seara primei zile am incheiat-o la Pagoda Shwedagon. Aceasta constructie impunatoare este cel mai important templu budist din Myanmar. In decembrie era in renovare, dar asta nu i-a luat deloc din farmec. Oricat am incercat eu sa cuprind in poze cat este de impresionant, nu am reusit nici 1%. Aur Aur Aur Aur si sus de tot un diamant de 76 de karate, cam asta e Shwedagon. Templul nu este doar un loc de rugaciune ci si un loc de intalnire si socializare pentru birmanezi. Tot aici poti fi abordat de calugari budisti dornici de comunicare. Unii vor intra in vorba in ideea de ati povesti istoria templului (ar trebuie sa-i rasplatesti daca accepti), insa vor fi si unii care nu vor decat sa-si exerseze cunostintele de limba engleza. Tinerii nu lipseau din peisaj, majoritatea cu telefonul in mana si o buna parte din ei concentrati in jurul hotspot-ului cu internet gratis care culmea mergea bine. Cautand un restaurant prin zona am dat de YKKO, un loc modern cu mancare traditionala. Am comandat niste satay de pui si o supa birmaneza. Puiul a fost ok, insa supa a fost intr-un mare fel. Mi-a lasat impresia ca este facuta din pene de pasare fierte.

A doua zi am inceput-o bine avand in vedere ca am gasit mancare foarte buna la Feel Myanmar Food. Acesta este un restaurant popular printre localnici iar meniul este birmanez cu influente thai si chinezesti. Taximetristii stiu de el si nu te va costa mai mult de 3000 kyats (3$) din centru si pana acolo. De aici am luat-o la pas spre Kandawgyi Park. Pe harta parea putin, dar am tot mers pana acolo. Intrarea in parc pentru turisti costa 2000 kyats de persoana.  La capatul parcului se afla Karaweik Palace. Pentru a ajunge insa acolo mai platesti o taxa de 200 kyats si inca 1000 kyats daca esti cu camera foto la vedere. Doar ca nu se justifica sa mergi pana la palat. Accesul nu este permis turistilor in cursul zilei fiind un restaurant in care in fiecare seara are loc un spectacol traditional si accesul este doar pe baza de bilet. Nu am stiut asta, deci m-a costat 1,2$ sa aflu. De “suparare” mi-am luat bilet la spectacol pentru seara urmatoare (32$ de persoana). Seara am incheiat-o la Thiripyitsaya Sky Bistro pentru a vedea orasul si pe intuneric. Mancarea de aici este decenta, insa mult prea scumpa (15-20$ un fel principal).

In ultima zi nu am cautat un alt loc pentru masa si am mers tot la Feel Myanmar Food. Dupa am gasit cu greu un taximetrist care sa vrea sa mearga la Thaketa Crocodile Farm. Cel care a acceptat nu stia unde este dar a zis ca intreaba pe drum. Si a tot intrebat de cateva ori ca era foarte departe de oras. Accesul in ferma a costat 2000 kyats. Poti sa te plimbi liber deasupra crocodililor, sa le dai ceva de mancare si la final poti imbratisa unul mic mic. Bonus, unul dintre ingrijitori a facut un show sarutand un crocodil violent. Seara am petrecut-o la Karaweik cu un spectacol traditional birmanez. Spectacolul merita banii, mancarea insa lasa de dorit. Mai multe despre spectacol intr-un articol viitor.

Bine de stiut

Orasul nu are prea multe zone luminate. Abia au 50% din necesar de energie electrica pentru consumul normal, nici nu se mai pune problema sa lumineze si strazile. In cele mai multe locuri lumina este de la micile magazine sau piete de fructe de pe marginea strazii… asta pana pe la miezul noptii cand dispar si alea. Acestea folosesc baterii sau generatoare pentru a putea sa-si vanda produsele. Dar si asa, nu am avut impresia ca ar fi un oras nesigur.

Taxiul este transportul in comun de baza si sunt enorm de multe taxiuri peste tot. Cred ca 99% din masinile albe sunt taxiuri, unele nici nu au caseta de “Taxi”, ci doar pe portiera un numar. Nu au taximetru sau dispecerat. Il iei pur si simplu din strada si negociezi pretul la urcare. O cursa de vreo 4-5km o sa coste 3000-4000 kyats. Este scump dar o varianta alternativa de transport nu exista. Poti sa mai negociezi, dar posibil sa nu ai succes daca ti-a oferit un pret de 2500-3000k. Esti turist cu bani, nu se pune problema sa platesti putin. Exista si bus-uri de care am citit in presa locala ca sunt in numar de 6000 si au 5000 de proprietari. Pentru turisti cred ca e imposibil sa le foloseasca deoarece nu au rute clare sau ore de sosire. In schimb sunt foarte ieftine, la ce bani aveau localnicii pregatiti inainte sa urce cred ca este sub 50 kyats calatoria.

Foarte multe strazi au sens unic, daca strada de pe care urmeaza sa iei un taxi pare blocata poate fi mai rapid sa mergi cateva minute pana la urmatoarea care are toate sansele sa fie mai libera. Se intampla frecvent cu strazile din centru la orele de varf. Nu stiu daca e o regula general valabila, dar la mine a functionat.

Pentru viata de zi cu zi autentica este suficient sa te plimbi pe strazile Bo Gyoke, Anawratha si Maha Bandula pe bucata dintre Sule Pagoda Rd si Pagoda Shwedagon Rd. Este o zona foarte agitata pana seara tarziu. Vei gasi restaurante, bazare, suveniruri si piete de fructe si legume.

Pe la restaurante nu vei lasa multi bani. La unele felul principal costa cam cat berea, adica 3-4$, iar la altele urca spre 7-8$. La Feel Myanmar Food spre exemplu mancarea si sucul a costat in medie 5$.