Inainte sa ajung in Chiang Mai, ma gandeam la o calatorie de o zi in afara orasului. Dupa cateva articole pe acest subiect am facut o lista cu posibilitati. Am eliminat repede din ea cele cateva sute de cursuri de gatit, zecile de activitati in parcurile cu animale si traseele prin jungla. De jungla nu eram pregatit, ca nu as fi zis nu.

Doi Inthanon parea cel mai bun loc din cele ramase, celelalte variante erau prea indepartate. Bine, m-am luat dupa parerile altora ca altfel cred ca as fi luat un tur de o zi spre Chiang Rai. Tinand cont de distanta si vazand si cum se circula, nu merita distantele lungi in aceeasi zi.

Cum am ajuns in Doi Inthanon

Spre Doi Inthanon nu pare ca exista un sistem public de transport. Oricum, doar daca sa stai cateva saptamani/luni prin Thailanda ai timp de transportul public. O alta varianta este inchirierea unui scuter. Dar nu cred ca este cea mai buna idee, cu atat mai putin cand ar trebui sa urce doi pe el.

Excluzand cele doua variante, am mai ramas cu cele “turistice”, tur de grup, mic de 10-12 sau autocar mare, si masina cu sofer. Am fost in cateva tururi de grup pana acum si experienta a fost ok, dar nu e ceva care tin sa repet. Daca se poate, aleg tururile private. Prefer sa termin cu o ora mai devreme decat sa trec sa bifez orice doar ca sa se faca un numar de X atractii.

Din cateva cautari am gasit Chiang Mai Driver Guide. Vazand ca in TripAdvisor au sute de comentarii si nota 5 (din 5), le-am dat un email sa vad ce disponibilitate au si care-i costul. Mi-au raspuns foarte repede si mi-au dat si toate detaliile, unele nu erau in siteul lor. Pretul de 5900 THB (aproximativ 155 euro) mi s-a parut unul putin cam mare, dar tinand cont ca toate au fost incluse, cred ca a fost un pret corect.

Nu prea eram convins ca va fi un sofer-ghid, ci mai mult sofer. Inca de cand a venit la hotel si a inceput sa faca glume si sa prezinte programul zilei mi-am dat seama ca o sa fie o zi foarte placuta. Pe langa buna dispozitie pe care o avea, cultura generala era de invidiat. Avea raspunsuri la toate intrebarile si facea glumite constant.

Inainte sa fie ghid, a fost calugar vreo 6 ani. A ramas cu doua probleme dupa perioada petrecuta in templu, se imbata de la o bere si ii este foame constant.  Calugarilor le este interzis sa bea, iar masa are un ritual foarte stric.

Ce am vizitat in turul de o zi in Doi Inthanon

Prima oprire, la poarta de intrare in parc. Aici ghidul a platit biletele pentru toti, nici nu stiu cat a costat intrarea. Din oras am facut vreo ora pana in acest punct. Am hotarat de comun acord sa urcam pana in varful muntelui, iar dupa sa facem celelalte atractii. Ma asteptam totusi sa fie ceva si de mers, urma sa ajung in cel mai inalt loc din Thailanda. Dar nu, am urcat doar cateva trepte ca parcarea este aproape de punctul maxim, 2565 m.

Pe langa punctul maxim, urmatoarea atractie majora este termometrul cu temperatura din acea dimineata. 4 grade au fost in acea ziua. Localnicii erau bine imbracati, iar turistii erau in tricou si pantaloni scurti. Spunea ghidul ca multi vin aici doar ca sa se minuneze cat este de rece, desi rar este sub zero grade. Tot aici in varf mai este si un mic traseu de cateva minute. Probabil facut ca sa simti totusi ca esti pe munte.

Am coborat apoi la Pagodele Regale, pe numele lor oficiale, Phra Mahathat Naphamethanidon si Nophamethanidon. Ambele au fost construite la a 60-a aniversare a Familiei Regale. Cea a Regelui Bhumibol, in 1987, iar a Reginei Sirikit, in 1992. Amplasarea lor este intr-o zona ce le ofera o priveliste unica. Din pacate, am prins o perioada cu ceata si nu m-am bucurat pe deplin de priveliste. M-am plimbat in schimb prin gradinile din jurul lor.

Pentru pranz ne-am oprit intr-un loc ce aducea mai mult a streat-food, dar probabil altceva prin zona nu era. Faptul ca masa era si ea inclusa in tur, iar toti ajungeau aici, nu mi-a dat de gandit ca ar putea fi vreo problema. Meniul era unul traditional si am comandat mai mult dupa recomandarea ghidului. Mancarea a fost foarte gustoasa, iar dupa ce preturi erau prin meniu, era foarte ieftina. Langa acest restaurant era o piata locala. Aici in mare parte erau produse de la cei din parc. Am cumparat niste fructe confiate si capsuni, care chiar aveau ceva gust.

Aveam impresia ca partea de pagode este cea mai interesanta. Dar m-am inselat! Ce a urmat dupa pranz a fost ceea ce cred ca face turul obligatoriu pentru o calatorie prin zona. Cum nu avusesem timp sa citesc, de la ghid am aflat ca Doi Inthanon a fost un paradis al cultivarii de opium.

Regele Bhumibol, dorind sa scape definitiv de aceste culturi, a initial un proiect prin care sa inlocuieasca culturile de opium cu cele de legume si fructe. In acelasi timp, a transformat zona intr-un Parc National. Oamenii de aici nu au fost mutati, ci li s-a permis sa locuiasca in continuare si chiar au fost ajutati financiar. La aproape 50 de ani de la initierea proiectului, inca mai sunt aceste satuce.

In descrierea turului vazusem ca vom trece pe la cascada Phadokseaw si un sat Karen, cu mentiunea ca nu este unul cu femeile care au gatul alungit (Longneck). Ma asteptam sa intram putin prin padure si aia este tot. Doar ca nu e chiar asa, unele trasee din acest Parc sunt doar cu ghid din aceste sate. Cumva, proiectul regal le-a dat si lor de lucru, pe langa partea de agricultura.

Ghidul avea o engleza buna si o poveste de viata foarte interesanta. Pentru el, era mult mai important sa ramana in satul natal decat sa mearga la oras. Din cuvintele lui se simtea frica de a pleca si de a se lovi de o lume cu foarte multe nevoi. A ajuns sa fie ghid mai mult din nevoia de a plati utilitatile. Satele acestea din Parc nu sunt chiar asa rupte de lume. Au energie electrica, tv si semnalul la telefon este bun. Toate astea au costuri, iar cum vanzarea de fructe nu este suficienta, unii lucreaza si ca ghizi.

Traseul nu a fost unul foarte lung, dar ne-am oprit de mai multe ori sa vorbim si am ajuns la capat dupa vreo ora jumatate. Am trecut pe la cascada si apoi pe langa culturile de capsuni si legume. Capatul acestui traseu a fost la o cafenea locala, Mae Klang Luang. Cafeaua de aici era tot locala. Prepararea ei a fost intr-un mod foarte autentic, video-ul de mai jos este de acolo, ca in cuvinte nu pot sa scriu. Cafeaua a fost foarte gustoasa, dar foarte tare. Aici ne astepta si soferul, alaturi de el un alt coleg care avea si el turistii in tur.

Ultimul punct al calatoriei a fost cascada Wachirathan. A fost interesanta, dar mult mai autentica mi s-a parut Phadokseaw, desi era mult mai mica. De aici am pornit spre oras, unde am ajuns spre inserate.

A fost o zi plina si usor obositoare pe final. Cu siguranta a fost cea mai placut zi din toate petrecute in Thailanda. Partea cu ghidul din sat a fost singura chestie pe care am simtit-o naturala si mai putin turistica. Thailanda stie sa faca turism de masa, are zeci de milioane de turisti anual si cu greu gasesti lucruri diferite in locurile turistice.

Intrarea in parc.

Pagodele Regale

Aici am mancat 😀

Piata locala.

Traseul spre cascada Phadokseaw

Cascada Phadokseaw.

Culturile de capsuni.

Proprietarul cafenelei.

Ghidul din sat.

Cascada Wachirathan.

Cafeneaua Mae Klang Luang