Pana nu demult, berea si vinul erau singurele bauturi alcoolice pe care le consumam (evident, responsabil!). In urma cu un an jumatate eram in Dublin. Venisem in primul rand pentru Guinness Storehouse, muzeul faimoasei beri irlandeze. Cum multe nu aveam de vazut prin oras, am ajuns si la Distileria Jameson. Mi-a placut povestea lor si ceea ce produc, iar sortimentele bine invechite, chiar au fost gustoase.
Si asa a inceput curiozitatea mea de a descoperi whisky-ul. Primele lectii despre istoria lui le-am luat chiar in Dublin, de la prietenul cu care eram, un fin cunoscator al whisky-ului. Nu am retinut prea multe, ci doar esentialul. Mai exact, in viitorul apropiat trebuie sa ajungem in Scotia, cel mai popular loc in care se produce aceasta bautura. Nici nu au trecut 6 luni de la acest moment si aterizam pe aeroportul din Glasgow.
8 lucruri despre whisky
Sunt convins ca pasionatii de whisky nu se vor astepta sa intru in cele mai fine detalii. Am sa scriu doar cateva lucruri generale, in mare parte retinute de la distileriile vizitate. Voi omite multe detalii, iar daca te voi face curios, iti recomand o vizita in Scotia pentru a le afla direct de la sursa.
Single malt vs. Blended – cel single e doar de la o distilerie, celalalt este de la mai multe. Majoritatea celor comerciale, de se gasesc usor pe la baruri sau in retail (J&B, Jack Daniel’s etc.) sunt blended.
Whiskey vs. Whisky – ambele forme sunt corecte, dar pot spune si lucruri diferite despre bautura. Varianta cu “e” este folosita in general pentru productia din SUA si Canada. Cea fara este specifica pentru Irlanda si Scotia.
Vechimea – se masoara in ani si este trecuta in majoritatea cazurilor pe eticheta. Cele comerciale, mentionate mai sus, sunt in general obtinute din whisky de 2-3 ani. In America, varsta minima legala pentru maturare este de 2 ani, in Scotia de 3. Fara aceasta perioada minima, nu se considera a fi whisky (e tuica :)) ). Cei pe care-i stiu pasionati, sustin ca un single malt bun are varsta cat mai mare, iar eu personal nu recomand sa fie mai tanar de 12 ani. Cronometrul varstei se opreste in momentul scoaterii din butoi. Asa ca daca ai acasa o sticla de 12 ani, cumparata acum 4 ani, consum-o ca nu ii creste valoarea si calitatea :D.
Maturarea – se face doar in butoaie. Americanii le cer obligatoriu noi, iar scotienii, obligatoriu folosite. In Scotia se utilizeaza chiar butoaie folosite initial in maturarea whiskey-ului american. Pe langa acestea, se mai folosesc butoaie utilizate la maturarea vinului sau berii.
Scotch vs. Irish – se refera la regiunea unde a fost produs. Scotch este distilat exclusiv in Scotia si are o vechime de minim 3 ani si o zi. Cel Irish este distilat de 3 ori si maturat minim 3 ani in Irlanda. Lor li se mai adauga cateva tipuri, dar deja sunt prea multe detalii. Mai adaug doar ca un Single Malt Scotch este de la o singura distilerie scotiana, din acelasi an si lot.
Butoiul este la fel de important ca si ingredientele. La Scotch este interzisa adaugarea de coloranti, iar culoarea este data de butoi, in perioada de maturatie. In functie de ce a fost inainte in butoi (vin, bere etc.), culoarea se schimba o data cu trecerea anilor. Tot cu trecerea anilor se evapora si whisky-ul, se va colora natural, dar va ramane si mai putin in butoi.
Fabricatia – difera de la un tip la altul, dar la baza seamana cu producerea berii si cam seamana intre tipuri. Pe scurt, se toaca cerealele si se amesteca cu apa, apoi combinatia obtinuta se introduce in vasele de fermentatie. Lichidul rezultat are deja ceva alcool in el si intra in faza de distilare. Dupa distilare, alcoolul ajunge in butoaie pentru maturare.
Whisky-ul afumat – gustul si mirosul afumat, pe care-l au unele whisky-uri, se obtine prin afumarea cerealelor.
Trei zile printre distilerii
Am ajuns in Glasgow pe la mijlocul noptii. Nu a fost prea usor sa gasim un loc sa mancam (si nici sa bem) dupa ora 24. Doar in zona centrala erau acele locuri care aveau deschis dupa miezul noptii. La mancare am marcat o premiera. Dupa ce se trecea de mijlocul noptii, puteai comanda micul dejun.
Prima zi am inceput-o in forta cu o plimbare la Castelul Stirling. In forma de acum, a fost construit intre secolele 14 si 16. Este considerat unul dintre cele mai mari si mai importante din Scotia. Pot confirma marimea, ca in aproape vreo 2 ore pe acolo, am reusit sa vad cam totul repejor. Bine, nici vremea rece nu incuraja sa ramai prea mult pe acolo. Chiar si pe timp de iarna, nu ar trebui sa lipseasca dintr-o vizita in Scotia.
Distileria Glengoyne
Am lasat in urma aerul rece al castelului si ne-am indreptat spre o zona mai calda. Distileria Glengoyne a fost alegerea zilei. Probabil si cea mai populara aflata in apropiere de Glasgow. Ca la orice distilerie, nu poti sa te plimbi tu de capul tau prin fabrica. Poti face asta doar prin shop, dar toate celelalte sunt parte din tururi organizate. Spre norocul nostru, abia ce incepusera doua dintre tururile lor. Unul pe degustare si povesti in jurul unor sticle de Glengoyne si unul pe distilerie. L-am ales pe cel de distilerie. A avut si aceasta degustare, dar scurta pe putine sortimente.
Cred ca a fost cel mai interactiv si amuzant tur la care am fost pana acum. Fata de tururile de la berarii unde iti venea sa fugi, aici ghidul parea ca e in prima zi de lucru la cat de entuziasmat era. Ne-a plimbat prin mica “fabricuta” si ne-a explicat tot procesul de producere a whisky-ului. Turul in sine, ca la mai toate distileriile, se face efectiv in zona de productie. Tot ce vezi sau ti se explica se face pe zona reala de lucru. La final am trecut si prin depozitul de maturare. Aici e mai mult o zona de prezentare, butoaiele fiind doar cele cu ani multi de maturare. Tot aici era si un perete cu sticle care exemplificau faza de colorare in diferite tipuri de butoaie si procesul de evaporare.
Spre Inverness si Distileria Tomatin
O calatorie in Scotia nu e completa fara o plimbare prin The Highlands, regiunea de nord-vest a Scotiei. Cel mai mare oras al regiunii este Inverness. Aici avea sa fie si a treia noapte de cazare in Scotia. Pana acolo mai trebuia sa trecem pe la cateva distilerii. Nu am pierdut ocazia si am trecut si prin Edinburgh pentru o plimbare rapida. Chiar rapida a si fost, dupa vreo 2 ore prin oras am pornit spre Distileria Dalwhinnie.
In drum am mai gasit Blair Athol, o distilerie mai micuta. Nu a fost loc decat de un tur de magazin ca altceva nu era disponibil la acea ora. Am gustat ceva din micile sticlute cumparate si concluzia a fost ca merita mai mult, dar poate data viitoare. De aici, ne-am continuat drumul spre Dalwhinnie. Surprinzator, chiar daca teoretic eram in programul de lucru, nu era nimeni pe acolo.
La Distileria Tomatin am ajuns in ziua urmatoare. Aceasta fiind distileria pentru care venisem in Scotia. Varianta lor de 12 ani se gaseste in retailul nostru si are un pret bun pentru calitatea oferita. La Tomatin eram singurii turisti si am avut parte de un tur doar pentru noi. Spre deosebire de Glengoyne, aici toata productia e modernizata. Ce-i drept ca volumele produse sunt de 5-6 ori mai mari. Ca mai toate distileriile din Scotia, au fost cumparati de japonezi.
Metoda de producere e cam aceeasi, dar la o scara mult mai mare si cu mai multe automatizari. Ghidul era unul foarte transparent si deschis sa raspunda la intrebari. Turul in sine nu este asa de comercial ca altele, plimbarea fiind una ca printr-o fabrica. Am vazut unde se pregateau butoaiele si cum faceau asta. Ne-a dus chiar si in zona unde se desfac butoaiele si se amesteca inainte de a fi trimis whisky-ul spre imbuteliere. Amestecul se facea intr-un banal canal metalic din podea. Nu arata prea curat si l-am intrebat daca asa este de obicei. Si a zis fara retineri ca… da!, completand ca este totusi alcool ce microbi sa fie in el. In sticle oricum ajunge dupa filtrare, iar din butoaie nu iese prea curat.
Turul de fabrica s-a incheiat in depozitul unde tin butoaile “trofeu”, cele cu multi ani. Daca imi amintesc bine, cel mai vechi era pus in butoi in 1967 si era evaluat la 500.000 de lire. La final am revenit in shop unde am gustat din cateva sortimente de Tomatin. La inceput, cand am cumparat biletele, ne intrebase care-i sofer. Aceasta informatie avea sa fie folosita cand am inceput degustarea. Politica lor este ca soferul sa nu primeasca alcool deloc :D. Dupa ce am terminat cu degustarea din tur, din una in alta am ajuns si la discutii pe sortimentul lor din 1988, adica varsta de 28 de ani. Moment in care ghidul a zis ca ne da sa gustam si din acela, dar sa vad daca au in biroul lor desfacut :)) Si se intoarce cu o sticle pe jumatate si ne da un rand si din acesta. Si uite asa, Tomatin a ajuns distileria cea mai misto prin care am trecut.
Intoarcerea spre Glasgow a fost pe malul lacului Loch Ness. O zona foarte placuta, chiar si pe timp de iarna. Am pornit cu soare de la Tomatin, iar cateva ore mai jos ne-a prins o vijelie care se simtea bine de tot in masina.
Organizarea unei astfel de calatorii
Scotia are multe distilerii, doar ca majoritatea dintre ele sunt departe de orase si nu poti ajunge cu transportul in comun la ele sau ajungi foarte greu. Pentru unele dintre ele exista tururi de degustare, iar cateva sunt accesibile din Glasgow si Edinburgh. Cel mai potrivit este sa inchiriezi o masina si sa alegi singur unde sa mergi.
Inchiriatul masinii presupune ca cineva sa nu ia parte la nicio degustare. Condusul in Scotia e lejer. Marea problema sunt drumurile foarte inguste. Localnicii, fie ei si cu tirurile, pare ca sunt obisnuiti si nu incetinesc. Condusul pe stanga e bine semnalizat si chiar daca nu am fost eu sofer, din postura de copilot, mi s-a parut ca e relaxant… mai putin cand trec tirurile.
La un grup mai mare, noi am fost 6, cazarea nu este chiar simplu de gasit peste tot. Variantele luate in calcul, si in care am gasit mai multe locuri cu disponibilitate, a fost Glasgow, Edinburgh si in nord, Inverness. Am ales 2 nopti in Glasgow si o noapte in Inverness. Cred ca mai potrivit era sa fi avut cate o noapte in fiecare. In Inverness am stat la Ardross Glencairn, un loc pe care-l recomand. In Glasgow am stat prin Airbnb.
O calatorie pe timpul iernii (ianuarie in cazul meu), vine in primul rand cu avantajul costurilor. Cazarea, avionul si masina ne-au costat 150 euro de persoana. Zborul Bucuresti – Glasgow a fost cu WizzAir. Zboruri directe are si BlueAir, tot ei zburand si din Iasi.
Daca te gandesti sa mergi in Scotia in aceeasi perioada, dar sa vizitezi orasele, impresii despre Glasgow si Edinburgh, a scris Elena Ciric. Ea a fost in acelasi weekend, cu acelasi zboruri de tur-retur de la WizzAir.
PS: Don’t drink and drive!
Dalwhinnie, la exterior
In drum spre Inverness
O poza la ceva grade cu minus.
Distileria Tomatin
Depozitul cu cele mai vechi butoaie.
Un depozit normal.
Distileria Blair Athol
Distileria Glengoyne
Evaporarea si coloarea whisky-ului. Fiecare sticla reprezinta un an, iar fiecare vitrina e pentru un tip de butoi.
Camera cu trofee.
Shop-ul.
Cel mai scump pe care-l aveau in shop.
Loch Ness si drumul spre Glasgow
Masina dupa vijelie.
Catelul Stirling
Edinburgh vazut de pe deal