Imi propusesem ca una dintre zile sa o impart intre Hermitage si Pushkin, sa vizitez Tsarskoe Selo. Aici se afla unul dintre cele mai vizitate locuri din St. Petersburg, Catherine Palace. Intregul complex a fost resedinta de vara a tuturor țarilor. Acesta a fost construit in timpul țarului Petru cel Mare, la ordinul sotiei sale, imparateasa Caterina I.

La forma de acum a ajuns la ordinul fiicei lor, imparateasa Elizabeta. Aceasta a considerat palatul invechit si, atunci cand a ajuns pe tron, a cerut sa fie extins si poleit cu aur. Partea cu poleiala nu este chiar o gluma. Aurul a fost una dintre pasiunile ei si multe camere din palatele regale au ajuns sa aiba camere aurite.

Cum am ajuns acolo

Am citit in multe articole ca este foarte aglomerat si, in lunile de vara, se sta cu orele pentru a cumpara bilete si a intra in Palat. Am urmat recomandarea si mi-am luat bilet online cu o zi inainte. Nu stiam cand ma voi duce si speram sa gasesc bilete si de pe o zi pe alta. Nu doar ca am gasit, dar erau chiar foarte multe disponibile. Ceea ce ma face sa cred ca septembrie nu mai este o luna agitata.

Verificasem pe Google Maps si, din centrul St. Petersburg-ului si pana la Pushkin, as fi facut putin peste o ora cu transportul public. Iesind din Hermitage mai tarziu decat estimasem, ma gandeam sa iau un taxi. Dar, vazand ca nu gasesc nimic prin zona, m-am indreptat spre metrou.

Pana acolo imi daduse Google Maps cateva variante, dar am gasit detalii complete pe site-ul complexului. In principiu, cel mai simplu este sa mergi cu metroul pana la statia Kupchino si, de aici, sa continui cu un marshrutka (microbuz). Poti alege intre K-286, K-342 si K-545. Oricare dintre ele opreste in apropierea palatului. Din centru si pana la palat am facut efectiv o ora, din care vreo 10 minute de mers sau asteptat metrou/microbuz.

Accesul in palat pentru cei fara tur se face doar prin parc, iar acesta cere un bilet separat si a costat 500 RUB. Pentru palat biletul a fost 1000 RUB. Deci, un total de 1500 RUB pentru acces (aprox 22 euro).

Impresii dupa vizitare

Luandu-mi bilet online, am fost purtat de la o cabina cu bilete la alta, pentru ca nu stiau sa imi spuna unde sa imi schimb voucherul. Abia al treilea paznic la care am ajuns a stiut sa imi spuna ca, pentru online, trebuie sa merg la intrarea de tururi organizate; e o ghereta verde acolo. Eu o vazusem, dar nu scria mare ca acolo e onlineul. Schimbandu-mi biletul in capatul acesta de palat, am fost ghidat sa intru prin spatele palatului, pe unde intra si cei cu grup. Asta a complicat vizita foarte mult si a facut-o foarte confuza.

M-am asezat la coada si, cand sa-mi vina randul sa intru, sunt trimis in capatul opus al cladirii, ca acolo intra cei individuali. Nu stiu cum reusesc sa trec nevazut de cei de dupa porti si ma asez in spatele unui grup de asiatici. Cum tocmai ce aflasem ca cei cu grup sunt in partea opusa, ma gandeam ca toti sunt individuali si asteapta sa urce.

Le vorbeste lor ceva si dupa intra, incepand vizitarea. Urc si eu cu ei si abia atunci vad ca nu aveam cum trece dintr-o camera in alta, pana nu ajungea un grup cu ghid carora sa li se permita accesul. Fiecare camera era “izolata” cu o ata si era “bine pazita”. Vizitez o camera, doua si mi se parea ca nu are niciun sens vizita mea si cred ca am gresit pe undeva. Vazand ca alta varianta nu am, am vizitat palatul cand cu un grup, cand cu altul.

La un moment dat, gasisem si variante de engleza si stateam pe langa ei, sa ascult ce le spune ghidul. Incercam cat de cat sa am o logica de vizitare pentru a vedea palatul complet. In acelasi timp nu voiam sa atrag atentia ca eram singurul fara ghid privat sau parte dintr-un grup (acestea avand casti audio).

Nu stiu daca am ratat ceva, cert este ca dupa vreo ora am cam terminat si am iesit din palat. Palatul este impresionant, nimic de spus, dar prea mult aur si o opulenta cam exagerata, ca sa nu zic altfel. Abia ce vazusem apartamentele tarilor din Hermitage si acestea erau elegante si parca mai modeste in decoratiuni.

Mandria palatului este camera de chihlimbar (Amber Room). Nu mai este cea originala, dar tinand cont ca s-au lucrat vreo 24 de ani la renovarea ei, cred ca s-au apropiat de ce era si in trecut. Erau atat de multi turisti aici, incat imi e cam greu sa spun ca am admirat-o cum se cuvine. Ca si in alte locuri, nu este permis fotografiatul in aceasta camera. Probabil in ideea in care vor reduce afluxul de oameni care stau acolo.

Dupa ce ies intru pe Google sa aflu din comentarii unde am gresit. Aflu din ca trebuia sa cer un ghid de la intrare sau sa astept sa se formeze un grup de engleza. Multi scriau ca experienta lor a fost foarte scurta si nu a meritat ghidul. Altii scriau ca au fost deranjati de faptul ca trebuiau sa astepte sa fie camerele “deschise” de catre grupuri.  Organizarea proasta o vazusem si eu deja; pacat de locul fenomenal.

Alexander Park

Cum nu urmasem traseul firesc, nu stiam cum se iese in gradini. In toata zona de informatii, o singura persoana stia o minima engleza sa imi raspunda la intrebari. Asa am aflat ca eu, intrand prin spate, am ratat gradinile. Asa le numeam eu, ca de fapt e Alexander Park. Individualii intra prin acest parc si abia apoi ajung la palat. Imi iau rucascul lasat la box-urile de bagaje si incep plimbarea prin gradini. De la acel birou al administratiei, ca asa scria pe el, am primit o harta. Ca era in rusa prea putin conta, oricum o puteam traduce cu Google Translate.

Mai aveam maxim doua ore pentru Alexander Park. Avand o harta, am incercat sa imi conturez un traseu. Nu am mai vizitat nimic in interior, doar m-am plimbat prin parc si am admirat tot ce se putea. Mi-au placut cladirile Hermitage, Turkish Bath si Upper Bathhouse.

In total, am petrecut vreo trei ore, un timp optim, dar putin cam scurt. Tinand cont ca in mod individual se poate vizita palatul de la ora 12, o idee buna ar fi sa vii de la ora 9 sa vizitezi parcul, ulterior palatul. Tine insa cont ca toti se plang de aglomeratie in lunile iulie-august. In septembrie nu era nimeni pe la pranz care sa astepte la vreo coada de intrare sau bilete.

Bogdan

In copilarie ma plimbam printr-un atlas rutier in poloneza, iar din 2012 sunt calator cu jumatate de norma. Pana acum am vizitat peste 170 de orase din 50 de tari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *