Am descoperit intamplator Forgotten World si initial eram de parere ca doar o traversare a zonei, pe drum, este ceea ce vom face. Dupa cateva articole si filmulete cu experientele celor care au fost in tururile Forgotten World Adventures eram siguri ca ne dorim sa mergem.

Despre Forgotten World Adventures

In 1901 avea sa se porneasca constructia la calea ferata dintre Stratford si Okahukura, din vest spre centrul Insulei Nordice. Aceasta a durat 32 de ani si a fost una dintre constructiile emblematice ale Noii Zeelande din acea perioada. Din cei 142 km de cale ferata, 10.4 km sunt de tuneluri, 24 la numar. Cel mai lung are 1.5 km si a fost sapat, manual, in 10 ani.

Pana in 1983 calea ferata a fost principalul mijloc de transport catre minele si fermele din aceasta zona. O data cu dezvoltarea transportului rutier, calea ferata si-a inceput declinul. Finalul avea sa fie in 2009 cand, dupa o deraiere, a fost distrusa o portiune din calea ferata. Dupa acest incident s-a decis inchiderea ei.

Trei ani mai tarziu, in 2011, pentru calea ferata incepea o noua epoca. De aceasta data una cu scop turistic. Ian Balme, fermier si fost consilier local, a venit cu ideea de a transforma linia in una de agrement. Dupa cateva teste a ajuns la concluzia ca masinutele de golf ar putea fi adaptate sa mearga pe calea ferata. Asa au aparut tururile de RailCart. Aceste carturi sunt independente, dar limitate la 20 km/h.

Pe langa turul cu masinutele, mai exista si varianta de tur cu biciclete, RailBike. Ambele ofera mai multe variante de tururi, iar diferenta intre ele e data de numarul de tuneluri pe care le parcurgi. Cele de RailCart sunt in varianta de 5, 10 si 20 de tunele, iar cele de RailBike sunt in 5 si 10 tunele.  Intr-un tur de 2 zile se poate parcurge intreaga lungime de 142 km.

Tot in cadrul Forgotten World Adventures exista si combinatii de Rail & Boat cu plimbari pe raul Whanganui.

Taumarunui in 5 minute

Pentru a fi cat mai aproape de plecare, ne-am cazat chiar la Forgotten World Adventures. Bine, se numeste Forgotten World Motel insa impart receptia si personalul. Personal care face in acelasi timp check-in de hotel, de tururi, vand si suveniruri, dau indicatii, gatesc prajituri pentru cei din tur si le mai ramane timp sa fie si foarte prietenosi.

Cand am ajuns le-am zis ca vrem sa facem check-in. Cum nu stiam ca si hotelul si turul e la aceeasi receptie, ne-au facut la tur si dupa s-au pus pe povestit. Erau entuziasmati ca am venit pentru BikeRail tocmai din Romania. Vazand ca nu ne dau cheile de la camera, le-am zis ca noi avem si camera acolo, nu doar tur in ziua urmatoare.

Fiind inca devreme, ne-am gandit sa iesim la o plimbare prin orasel in ideea ca poate gasim un restaurant. Visavis era supermarketul New World in care stiam ce gasim ca fusesem in urma cu cateva zile. Langa acesta era si o benzinerie cu Mc Donald’s de care nu vroiam sa ne atingem. In 5 minute am vazut tot centrul oraselului si am trecut si pe la singurul restaurant deschis. Era ceva cu fish & chips, dar nu inspira deloc incredere.

A doua zi aveam sa aflam, din tur, ca incepand cu anii 90 s-au inchis aproape toate prin zona si multi oameni au plecat. Abia acum incep sa reapara restaurante, dar si alte businessuri. Taumarunui a prins viata o data cu Forgotten World Adventures, dar si ajutat de popularitatea Tongariro Crossing aflat in apropiere.

10 tunele cu RailBike-ul

Era ora 9 si 10, in 20 de minute urma sa inceapa experienta pe care o asteptam de 4 luni. Stiam de seara ca vom fi 9 din 10 cat e maximul de locuri la RailBike. Dimineata insa erau mai multi ca din acelasi loc urma sa porneasca si RailCart-ul de 10 tunele. Nu se adunasera toti, dar se decide pornirea cu cei de la RailBike care vor fi in fata si fara ghid. Turul de RailCart e cu ghid, dar este mai mult limitator de viteza ca el conduce convoiul.

De la motel ni se face transferul la statia Okahukura, aflata la vreo 15 minute cu busul. Aici primim un mic instructaj si cateva detalii despre traseu. Apoi ni se regleaza scaunele la bike si suntem gata de plecare. Stabilim sa fim noi primii pentru prima parte a drumui. Ni se comunica sa ne oprim pentru cafea la statia Matiere, la 16km distanta.

Prima suta de metri pare interesanta, insa pe masura ce mergeam realizam ca Bike-ul nu prea vrea sa fuga singur si nu e chiar usor de pedalat. Nu am avut timp sa ne acomodam cu pedalatul ca am si intrat in primul tunel. Si intram in intuneric si pe masura ce mergeam, era tot mai frig. Am aprins lanterna telefonului mai mult pentru a fi vazuti de cei din spate. Nu avea suficienta putere sa lumineze mai departe de rotile din fata. Asteptam luminita de la capatul tunelului dar nu mai aparea, era tot mai clar ca primul tunel e cel lung de 1.5 km. Iesim din tunel iar unii fac o mica pauza pentru a savura… lumina.

Ne continuam drumul si ne amuzam de zgomotul facut la traversarea imbinarilor de cale ferata. Acesta ne aminteste de trenurile din Romania. Acum aveam insa trenul nostru la care munceam din greu sa-l deplasam. Din fericire e o portiune cu cateva vai cat sa ne si relaxam genunchii. Ba chiar m-ai si franam sa nu ne luam zborul.

La scurt timp dupa ce am ajuns la Matiere a sosit si “convoiul lenesilor” cu RailCart. Ocazie cu care am vazut ce banala e plimbarea cu masinutele. Peisajele si tunelurile pe intuneric sunt mai interesante din bike :D. A urmat o pauza de cafea in fosta primarie. Ni se comunica ca urmatorul stop va fi in Ohura, pentru pranz. Inainte de a porni din nou la drum am schimbat bike-urile si cei din spate au trecut in fata. In sfarsit puteam sta mai relaxati!

Dupa aceasta oprire drumul a fost in mare parte drept si foarte rar o vale. Din fericire drept, ca daca mai erau si mici urcusuri nu cred ca puteam sa impingem bikeul. Pe drum, pe langa fermele de oi sau vite, am vazut si cateva alpaca. Ajungem in Ohura aproape de ora 13. Aici luam pranzul, tot intr-o fosta primarie.

La primarie suntem asteptati de 2 dintre cei cativa localnici care mai sunt in zona veche a orasului. Un batranel ne povesteste despre istoria orasului si ne invita, ca dupa pranz, sa vizitam muzeul lui. Aici a adunat diverse bunuri ale localnicilor din perioada in care orasul era cel mai important din zona si avea peste 600 de locuitori. Acum sunt putin peste 100 in jurul vechiului oras.

Dupa pranz ne intoarcem la drum pentru ultimii 13 km, pana la Ohura parcusesem deja 30 km. Pe aceasta portiune s-a intamplat un mic accident pe care nu mi l-as fi imaginat posibil intr-o zona asa pustie. Probabil singura masina care trecea pe acolo in ultima saptamana nu s-a gandit ca se poate intersecta cu un “bike-train” la care sa-i acorde prioritate. Din fericire “bike-mecanicul” a avut reflexe bune si s-a ales doar cu o sperietura si o aruncare de pe sine a bike-ului.

Asteptam ghidul din turul din spate pentru discutiile pe asigurare, ca totusi fusese un accident :D. Se fac formalitatile, verbal, apoi ne continuam drumul spre Tokirima. Ajungem la final in jurul orei 15.

Bine de stiu daca vrei sa faci turul de RailBike

Dificultatea medie pe care ei o mentioneaza cred ca se refera la cei obisnuiti cu zeci de km de bicicleta. Mie mi s-a parut solicitant si l-as recomanda doar celor care practica sport in mod constant.

Turul nu solicita un echipament anume, orice te face sa te misti confortabil e ok. Sapca e obligatorie chiar daca nu e foarte soare. Pantalonii scurti nu au fost chiar o idee buna ca m-am bronzat pe genunchi. Pedalele sunt de bicicleta normala si nu cer o incaltaminte anume. De altfel intreg sistemul de schimbare viteze, franare si pedalare e imprumutat de la biciclete.

Turul include transfer la statia de pornire si apoi preluare de la capat, dar si masa de pranz si cafeaua. Ba chiar am primit si pachetel cu apa, fructe si ceva dulce pentru traseu.

Costul turului a fost de 195 NZD/persoana. Toate detalii despre tururi si cumpararea de bilete le gasesti pe forgottenworldadventures.co.nz.

Chiar daca durerea de genunchi mi-a trecut dupa vreo 3 zile, s-a meritat fiecare pedala din acest tur si imi doresc sa repet experienta in viitor.

La final de RailBike.

Fiind “locomotiva” pe prima parte a drumului, ni s-a inmanat harta.

Bike-urile la pauza de cafea

Convoiul lenesilor.

In caz ca trebuie, au zis ca ne imping cu masinutele.

Alpaca

Ohura