“-A., uite ce am putea face intr-o zi in Noua Zeelanda. Pare ca-i popular, se face in vreo 6-8 ore si nu e un traseu dificil. Uite ce fain e lacul de sus! Nu avem nevoie de echipament special, doar ceva mai gros de imbracat ca-i posibil sa fie frig la inaltime.

– Pfoa! Mergem!”

Si asta a fost toata discutia si ce stiam despre minunatul traseu de o zi pe care aveam sa-l facem in Noua Zeelanda.

Cele mai apropiate hoteluri le-am considerat a fi cele din National Park, iar faptul ca aici erau si cateva restaurante a plasat locul in top. Dupa experienta zilei anterioare, nu am fost surprinsi ca restaurantul cu rating bun are mancare proasta. Dar deja trecusem de supermarketul New World si nu aveam nimic pentru cina.

Mai mergem?

Trecusera aproape 2 luni de cand eram plecati din tara si oboseala a inceput sa se adune. In Thailanda am fost statici vreo 2 saptamani, dar dupa am fost intr-o continua miscare. Ne apropiam de ziua urcatului pe munte. AMR 24h. A. incepe sa se uite sa vada cat de dificil e traseul si ce spun altii despre asta. Unde? Pe TripAdvisor, singurul loc in care nu cred ca e bine sa vezi pareri despre un traseu montan.

“Uite! Cineva scrie ca toata familia, de la mic la mare, a traversat si nu li s-a parut greu. Dar stai, altcineva spune ca o persoana a alunecat si a venit elicopterul sa o ia.” Si au tot continuat impresiile diametral opuse pe tot topic-ul de Tongariro. In cele din urma am hotarat ca ar fi pacat sa nu incercam pentru ca parea o experienta de neratat.

Despre parcare si transfer

Traseul se poate incepe din doua puncte, Ketetahi sau Mangatepopo. Acesta din urma este cel mai popular ca punct de start. Pe langa hotelurile din oraselele din jur care ofera transferuri, mai exista varianta de a lasa masina in una dintre parcarile de la capetele traseului. Majoritatea parcheaza in Ketetahi si de acolo fac transfer pana la Mangatepopo. Cum e greu de estimat cat va dura traseul, cred ca este bine sa nu ai presiunea unui orar maxim de ajuns la capat. Toate aceste bus-uri de transfer au orare bine definite insa in Ketetahi se poate crea aglomeratie si sa nu ai oricand loc.

Ambele puncte au parcare publica, gratuita si zic ei, nepazita. Posibil sa nu fie tot anul asa, cert e ca in ambele parcari erau persoane care verificau sa nu intre masini dupa ce se umpleau si ramaneau acolo pe toata durata zilei. Nu era nicio diferenta fata de Security Day Car Park unde lasasem eu masina. In aceasta se poate lasa doar daca se cumpara transfer de la ei. Cum nu intentionam sa incep traseul la primele ore, am considerat ca e mai bine sa iau transferul de la cei care ofera si loc de parcare.

Noi am inceput traseul la 8:30, ultimele transferuri le vazusem la 9:30. La ora respectiva, inca se mai permitea accesul in ambele parcari publice. Pe cea din Ketetahi nu am vazut-o ca aceasta parcare “pazita” e la un 1km de ea. In Mangatepopo nu era plin.

Sus pe munte, sus pe munte

Vreo 10 minute erau trecute peste ora 9 cand am ajuns la startul din Mangatepopo. La start o lista cu traseele, distanta si timpul orientativ pana acolo. Intregul traseul are o lungime de 19.4km si pe panou aparea ca ar dura 6 ore si 20 minute.

Prima parte avea sa fie mai simpla . Pana la Soda Springs, punctul final al primei parti, am facut putin peste o ora. Toata bucata a fost ca o plimbare prin parc. Zona e amenajata impecabil astfel ca nu esti nevoit sa faci salturi peste apa care curgea in toate directiile.

Totul parea o simpla plimbare care iti cere putina conditie fizica ca sa parcurgi traseul. Nu prea intelegeam de ce se plangeau unii din moment ce e drept si traseul e foarte bine amenajat. Insa cu cat ne apropiam mai mult de Soda Springs, nu se mai intrevedea vreun traseu. Parea ca se misca ceva in departare si ma gandeam ca nu are cum sa fie traseul pe acolo. Ma gandeam ca noi vom merge printre creste, nu pe ele.

Pe acolo si era. Au urmat 45 de minute de urcat trepte spre South Crater. Totul fiind amenajat, nu mi s-a parut o bucata foarte dificila. Aici a fost bucata cu cele mai multe stopuri, cei fara antrenament mergeau cateva randuri de trepte si se opreau. Nici noi nu am stat prea bine, dar totusi nu ne-am oprit prea des :D. Ajuns sus m-am tot uitat dupa acest minunat crater, am realizat intr-un final ca tocmai treceam prin el.

Urmatoarea portiune de traseu, spre Red Crater, avea sa fie cea pe care am considerat-o mai dificila. Nu din cauza pantei de urcare, ci din lipsa unei amenajari si a traseului care nu permitea in multe locuri decat mersul in sir indian. Pana aici cele cateva zeci de persoane care pornisera aproximativ in acelasi timp se tot intinsesera pe drum, dar pe masura ce ne apropiam de varf se adunau din ce in ce mai multi. Eroul traseului era un tip care urca cu un rucsac imens in spate si nu parea ca-i displace traseul :))

Urcatul pe un traseu dur a fost el cum a fost, dar odata ajunsi in varf a urmat o coborare pe o zona nisipoasa. Aici unii au ales coborarea in fund, altii cate doi iar cei mai curajosi in pas grabit. Fiind multi la coborare si nepastrand distanta, exista riscul sa fii luat pe sus de cineva din spate care si-a pierdut echilibrul. Din fericire nu am vazut incidente majore, doar cazaturi si julituri usoare. Dar asta la cei care au venit pe munte in tenisi sau incaltaminte de oras.

La finalalul coborarii venea rasplata, o priveliste cu lacurile Emerald. Dupa un mic popas la ele, si multe poze, au urmat 20 de minute lejere spre Blue Lake. Urmatoarea parte din traseu, dupa cateva urcusuri si coborasuri, avea sa fie un zigzag continuu pana la Ketetahi Hut. Avand parte de cea mai buna vreme posibila, soare si usoare adieri de vant, am putut vedea minunata priveliste catre lacurilor Rotoaira si Taupo.

De la Ketetahi Hut pana jos in parcare a urmat cea mai plictisitoare parte a traseului. In cele aproape 2 ore de mers, in afara de cateva atentionari de hazarde, nu a fost nimic interesant. Nu am reusit sa deduc ce se putea intampla pe acolo, dar am urmat mesajul de a merge repede si fara oprire.

Dupa vreo 7 ore si 40 de minute aveam sa ajungem in parcarea Ketetahi. La final concluzia a fost ca a meritat din plin si a fost un traseu accesibil. Eu, inca cu energie, eram sofer pentru urmatoarea ora pana in Taupo.

Ce ar trebui sa ai cu tine

Echipamentul specific unui traseu montan nu e obligatoriu. Am vazut multi care erau in blugi insa nu e cea mai buna idee. Doar cativa aveau bete de trakking. Nu ai catarari sau coborari serioase de facut ca sa ai nevoie de sprijin. La incaltaminte insa e recomandat sa ai ceva cu aderenta buna sa scazi sansele de alunecare. Noi am avut pantofi de alergare (Asics Cumulus) care s-au descurcat onorabil. Ar fi fost si mai bine cu bocanci deoarece pantofii au avut de suferit dupa traseu, dar bagajul nostru pentru doua luni nu permitea asa ceva.

A fost foarte cald pe parcusul zilei, camasa si hanoracul au fost suficiente pe tot drumul. Geaca luata in caz de nevoie mi-a ramas in rucsac. Urasc sa port sapca. Seara la hotel am realizat cat de tare m-am bronzat… bine, ars, ca sa fiu mai precis.

De mancare luasem din New World-ul din Taumarunui ca ne fusese in drum cu o zi inainte. In cele cateva opriri am mancat fructe si cateva batoane de cereale, pauza de masa am facut-o la Ketetahi Hut. Putin cam tarziu, dar nu am simtit nevoia sa ne oprim mai devreme. Un litru de apa de fiecare a fost suficient, dar putin la limita. Cred ca 1.5 litri e mai potrivit.

Tongariro Alpine Crossing e considerat cel mai popular traseu de o zi din Noua Zeelanda si in topul traseelor de trakking din lume. Chiar daca e solicitant, merita din plin alocata o zi daca vremea o permite. Devine imposibil de facut daca bate vantul pentru cineva fara experienta, cum cred ca e dificil si pe timp de iarna. In ianuarie nu era pic de zapada pe traseu.

Nu e chiar pentru oricine, oricat ar parea de simplu. Esti totusi intr-o zona de munte si cei 19.4 km cer o minima rezistenta la efort.

Plecarea din punctul Mangatepopo

3, 2, 1… Start!

Ruapehu

Soda Springs. Peste tot unde trebuia trecut peste apa sau mlastina erau astfel de “trotuare”.

Cateva dintre treptele spre South Crater

Muntele Ngauruhoe (2291m)

South Crater

Eroul zilei urcand spre Red Crater

O bine meritata odihna dupa urcarea spre Red Crater.

Red Crater

Coborarea nisipoasa spre Emerald Lakes.

Lacurile Emerald.

Cel mai mic dintre cele 3 lacuri.

Ruapehu in plan indepartat, Ngauruhoe, Red Craterul si valea de 20 de minute spre Blue Lake

Blue Lake, un cadru de sus de la Red Crater

In zig zag spre Ketetahi Hut

In dreapta vulcanul Te Maari, activ ultima data in 2012

Ketetahi Hut

Lacurie Rotoaira si Taupo de la km 11.

Zona cu hazarde 😀