Pana in luna mai 2019 am adunat peste 260 de zboruri cu 45 de companii aeriene. Toate zborurile au fost la clasa economic. Chiar daca am avut multe zboruri lungi, de putine ori m-am simtit foarte obosit si m-am gandit ca la business ar fi fost mai bine. Insa era una dintre curiozitati si imi propusesem sa fac asta cand voi gasi un pret decent.
Cum am ajuns sa zbor la business class

Prin cabinele de business class am trecut de multe ori la avioanele cu care am zburat intercontinental. Stiam ce spatiu ofera si cum arata, mai ramanea doar sa le testez :D. Citisem in urma cu ceva timp despre noile cabine de la Qatar Airways, denumite Qsuite, si ramasesem cu impresia ca sunt First Class.
Inainte de checkin ma uit frecvent sa vad cu ce avion zbor si unde e mai bine sa stau. Pe ruta Doha – Shanghai observ formatul nou de business class si incep sa caut detalii despre el. Desi are vreo 2 ani de cand e lansat, Qsuite-ul nu este prezent pe toate avioanele. Bine, flota este mare si o remodelare cere timp. Lista rutelor/zborurilor care au acest format de cabina business este in aceasta pagina.
Trecerea de la o clasa la alta e posibila la majoritatea companiilor cand sunt locuri libere. Cei mai norocosi ajung sa fie trecuti la o clasa superioara si gratis, dar asta e rar la economic si se intampla cand se vand mai multe bilete decat scaune. Pentru toti insa e posibil upgrate-ul la checkin. Nu cred ca la business se zboara cu 100% ocupare pe toate zborurile, prin urmare daca vrei sa te rasfeti o poti face relativ usor.
Costul biletului business la check-in nu e foarte diferit de cel luat din timp. Pe o ruta ca Bucuresti – Shanghai (via Doha) biletul la business e pe la 2800 euro (tur-retur), cel putin asa mi-a iesit mie la diverse simulari. Ofertele pe business sunt rare si tot rar coboara sub 2500 euro pe un zbor lung.
Avantajul la checkin e ca poti face upgrate doar la unul dintre zboruri. Asa am facut si eu cu biletul de Doha – Shanghai. In timp ce trecerea la business pentru Otopeni – Doha era vreo 450 euro, pentru Doha – Shanghai era 560 euro. Upgrate-ul pentru zborurile de intoarcere aveau preturile de mai jos.

Daca ar fi fost tot Qsuite si la intoarcere cred ca erau mai mari sanse sa fac upgrate, asa am preferat sa vin la economic. Cu o oferta pe la 500 euro la un zbor de tur-retur la economy, un upgrate de business ar duce pretul putin peste 1000 euro, ceea ce nu mi se pare exagerat pentru o curiozitate… mai ales pentru ce confort ofera Qatar Airways in Qsuite.
Cu upgrate la checkin nu vei avea acces la toate avantajele unui bilet intreg. Asta inseamna la Qatar ca nu poti avea mai multe bagaje, primi mile bonus extra si avea acces in Business Lounge-ul Qatar Airways. Bording-ul si checkin-ul vor fi pe linia prioritara de la business.
Experienta bussiness class in formatul Qsuite
Am zburat prima data cu Qatar Airways in calatoria din Japonia. Nu mi-a fost greu sa-i pozitionez in top pe servicii la bord. Ca operator aerian e prezent de cativa ani in diverse topuri, iar pe business class formatul de Qsuite le-a adus locul unul imediat dupa lansare.
Ei alinta acest Qsuite ca fiind First in clasa Business si la ce am vazut in prezentari… nu exagereaza foarte tare. Formatul acesta de cabina nu are doar paravane de separare, ci si usa si astfel cabina & scaunul devine un spatiu privat. Doar cateva companii se mai pot lauda cu o astfel de separare.
Revenind la experienta mea. Ajuns la bord constat cu uimire ca suntem doar vreo 8 persoane in tot business class-ul (din 42 de locuri). La selectia locului parea ca toate scaunele de pe mijloc sunt ocupate, in realitate acele cabine erau libere. La cum sunt proiectate, ele sunt potrivite pentru cei care calatoresc impreuna (2 sau 4). La geam sunt locuri doar de o persoana.
Dupa ce m-am asezat a venit stewardesa si seful cabinei business sa se prezinte si sa-mi dea meniul de mancare si bautura. Ma gandeam ca o sa vina si bucatarul, la business fiind unul care pregateste masa atunci. A mai urmat o prezentare a cabinei si a modului cum se foloseste scaunul. Abia ce ma asezasem si venisera de 3 ori sa se asigure ca e totul in regula si sa ma intrebe daca vreau ceva. Cer si eu un vin alb din Noua Zeelanda, ca poate asa scap de ei si ma lasa sa ma joc cu butoanele si ce mai am prin cabina. Evident ca au mai venit de cateva ori…
Cabina e dotata cu un ecran imens, nu am avut o ruleta sa-l masor dar sigur era mai mare decat spatarul unui scaun economic. Cat despre scaun, aceasta se transforma in pat si avea si masaj in el. Spatiul de dormit era atat de mare incat si eu cu cei 185 cm am putut dormi complet intins… si tot a mai ramas un pic de loc.
Langa scaun era un mic spatiu de depozitare unde erau cateva reviste, apa si un loc potrivit sa intre incaltamintea. Langa eranul mare era un alt spatiu unde iti puteai pune haine in caz ca te schimbai in pijama. In una dintre vizitele dinainte de decolare adusesera si cu o pijama si papuci de casa, in caz ca vreau sa ma simt mai confortabil.
Meniul de mancare si cateva dintre vinuri sunt in pozele de mai jos.
Fiind un zbor de noapte, cina a fost asa ceva ca sa poti dormi bine. Eu am optat pentru o salata, iar la mic dejun fructe. Da stiu, un fel de mancare de printese.
Somnul a fost lin si fara intreruperi. Nu am mai dormit niciodata in avion continuu vreo 6 ore. La Shanghai am ajuns atat de fresh de parca as fi venit dupa 2 ore de zbor.
A fost bine, prea bine si sigur mai repet experienta asta cand mai prind un Qsuite.