In urma cu vreo 3 ani faceam o vizita scurta in Varsovia. Cum in Praga nu mai fusesem pana atunci, am ales sa fac o escala de vreo 6 ore sa vad rapid orasul. Stiam ca voi reveni in viitor, insa parea interesant sa incerc si o vizita intr-o escala. Nu prea a fost asa cum ma asteptam si am fost la limita cu intoarcerea din oras deoarece programul de bus nu era cel scris in statie.

In afara de acest moment, aproape toate escalele au fost scurte si nu am parasit aeroportul. Urasc escalele lungi. Doar intoarcerile, prin Londra, din Singapore si Hong Kong a avut escale spre 5 ore, in rest toate au fost pe la 2-3 ore. Oricat ar fi de mare aeroportul, o escala de o ora si jumatate ar putea fi suficienta, dar are un risc. O ora e deja loterie.

Cand alergatul salveaza conexiune

Calatoria din Vietnam spre Australia avea sa fie prin Kuala Lumpur. Din Hanoi pana in Kuala Lumpur am ales MalindoAir deoarece era singura companie care imi oferea o fereastra de vreo 3 ore. Cum prin Kuala Lumpur mai trecusem de multe ori, stiam cum e cu aeroportul si terminalele sale si 3 ore erau suficiente.

Malindo urma sa aterizeze in terminalul principal, iar spre Australia urma sa zbor din terminalul celalalt cu AirAsia. E in aceeasi zona, dar la 5 minute cu un tren. Fiind schimbare de companie, urma o procedura de intrat si iesit din tara. Asta insemna obtinut de viza, preluat bagaj, mers la tren spre terminalul celalalt si apoi predat bagajul, iesit din tara si securitatea.

In calculele de acasa totul parea realizabil. Nu m-am gandit o clipa ca cei de la Malindo pot intarzia o ora si jumatate. Cum intarzierea nu era destul, au parcat avionul in terminalul satelit aflat la un tren distanta de cladirea principala. Nici nu stiam ca exista acel terminal.

La vama, coada era cat sa stai acolo cel putin o ora, iar timpul pana la urmatorul zbor era de vreo ora si vreo 15 de minute. Unul dintre ghisee tocmai fusese inchis si mai avea la coada vreo 10 persoane. A. il observa si merge sa vada daca nu poate “negocia” cu cei de la coada sa ne lase in fata. Din fericire sunt intelegatori si trecem repede de vama.

Luam bagajele si incepe alergarea spre tren. Vine primul si urcam in el, nu realizam ca este cel care pleaca spre oras. Spre norocul nostru, ne observa cineva de la securitate si ne atentioneaza unde merge sa fie sigur ca stim in ce ne-am urcat. Coboram in fuga, multumim, si asteptam vreo 5 minute sa vine cel care trebuie. Plecarea spre oras nu lua orice speranta de zbor spre Australia in acea zi.

Dupa ce am ajuns in KLIA2 a urmat o alergare continua cu pauze la coada de lasat bagajul, vama si securitate. Am ajuns la poarta cand probabil se facuse jumatate din imbarcare.

Escala de 3 ore mai urma si in Auckland, la 2 saptamani distanta, dar credeam ca nu are cum sa se intample la fel ca urma un zbor cu Emirates. Si tind sa cred ca a fost mai rau si cu mult mai multe momente de “sigur il pierdem pe urmatorul”. Am scris despre experienta din Noua Zeelanda aici.

Deci, cat sa fie escala?

Am fost la limita si nu am ratat zborul cu ajutorul alergarii, asa ca e greu de spus cat sa fie o escala. Tind sa cred ca daca se schimba compania, si urmeaza un proces de vama si preluare/predare bagaj, e de preferat sa fie escala mai mare de 3 ore.

Daca aeroportul e unul prin care nu ai mai trecut, e bine de studiat cat e de mare si unde se aterizeaza si apoi de unde se pleaca la urmatorul zbor. In general companiile au cam aceleasi terminale pentru zboruri.

Mixul de companii low-cost diferite e destul de riscant, mai ales daca zborurile sunt unele lungi. Se va incerca o recuperare a timpului pierdut, dar daca se ajunge pe un aeroport mare, e posibil sa nu ajute asta ca nu va putea ateriza din cauza aglomeratiei.

Chiar daca am fost la limita, nu cred ca voi renunta la limita de 3 ore pe escala 😀

***

O experienta similara, tot cu Malaezia, la Simona. Cred ca am cam scris in acelasi timp.